StiripesurseExterneCrăciunul 2023, umbrit de război la Betleem şi sărbătorit în Ucraina...

Crăciunul 2023, umbrit de război la Betleem şi sărbătorit în Ucraina pentru prima dată la 25 decembrie

Publicat:

Crăciunul 2023, umbrit de război la Betleem şi sărbătorit în Ucraina pentru prima dată la 25 decembrie

Sărbătorile de Crăciun din Betleem au fost umbrite de “ciocnirea armelor” din Gaza, după cum a deplâns papa Francisc, în timp ce ucrainenii au sărbătorit Naşterea Domnului pentru prima dată pe 25 decembrie, în ton cu Occidentul şi sfidând Rusia, relatează France Presse.

Luni, aşa cum face în fiecare an la slujba de Crăciun, în tradiţionalul său discurs “Urbi et Orbi” (Către oraş şi lume), transmis în întreaga lume, liderul celor 1,3 miliarde de catolici l-a invocat pe “Prinţul Păcii” – Isus Cristos – pentru a trece în revistă principalele conflicte şi surse de tensiune – teritoriile palestiniene, Siria, Yemen, Liban etc, potrivit stiripesurse.ro.

Citeşte şi: Mii de polițiști vor fi mobilizați de Anul Nou în Berlin

Bastion al creştinismului, oraşul Betleem – unde, potrivit tradiţiei, s-a născut Iisus Hristos – din Cisiordania ocupată, a fost pustiu de pelerini în acest an şi majoritatea sărbătorilor de Crăciun au fost anulate din cauza luptelor din Fâşia Gaza.

În faţa Bazilicii Naşterii, o operă de artă care evocă tragedia din Gaza a fost instalată în locul scenei Naşterii şi al colosalului brad de Crăciun: Maria şi Iosif, statui gri în mijlocul unui amalgam de moloz şi tablă, în spatele sârmei ghimpate.


Războiul dintre Hamas şi Israel a fost declanşat la 7 octombrie, când comandouri Hamas au atacat teritoriul israelian, ucigând aproximativ 1.140 de persoane, majoritatea civili, potrivit autorităţilor israeliene.

Ca represalii, Israelul a jurat să “anihileze” această mişcare palestiniană, bombardând Fâşia Gaza, unde au murit 20.674 de persoane, majoritatea civili, potrivit guvernului Hamas.

Crăciunul 2023, umbrit de război la Betleem şi sărbătorit în Ucraina pentru prima dată la 25 decembrie

Crăciunul, sărbătorit pentru prima dată în Ucraina pe 25 decembrie

La aproape doi ani de la începutul invaziei Rusiei în ţara lor, ortodocşii ucraineni au participat duminică seara la slujbe religioase pentru a sărbători Crăciunul pe 25 decembrie, în acelaşi timp cu restul lumii occidentale, pentru prima dată în istoria lor şi în semn de sfidare faţă de Moscova.

“Ne rugăm pentru sfârşitul războiului. Ne rugăm pentru victorie”, a declarat preşedintele Volodimir Zelenski. “Pentru pace, pentru dreptate”, a continuat el în faţa unei mănăstiri maiestuoase care l-a găzduit pe primatul Bisericii Ortodoxe Ucrainene dependente de Moscova până la sfârşitul anului 2022.

Este pentru prima dată în istoria modernă a Ucrainei când credincioşii ortodocşi vor sărbători Crăciunul în sincron cu catolicii, precum şi cu ortodocşii greci, români şi bulgari, pe 25 decembrie, şi nu pe 7 ianuarie din calendarul civil, aşa cum era tradiţia până acum.

Citeşte şi: Uniunea Europeană poate face R. Moldova mai puternică

Biserica Ortodoxă Rusă a păstrat vechiul calendar iulian, decalat cu 13 zile, pentru sărbătorile religioase.

În iulie, Volodimir Zelenski a oficializat mutarea sărbătorilor de Crăciun de la 7 ianuarie la 25 decembrie, una din seria de măsuri luate de Ucraina pentru a se distanţa de Rusia.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

Guvernul Tofan NU va majora vârsta de pensionare

Vârsta de pensionare în Republica Moldova nu va fi majorată în următorii ani. Asigurarea vine din partea prim-ministrului Vasile Tofan, care a subliniat că...

„Șansa” lui Șor va fi dizolvată

Partidul „Șansă”, afiliat condamnatului fugar Ilan Șor, ar urma să fie dizolvat. O hotărâre în acest sens a fost pronunțată de magistrații Curții de...

Sute de cartușe din cel de-al Doilea Război Mondial au fost descoperite pe un șantier din Anenii Noi

Peste 500 de cartușe din perioada celui de-al Doilea Război Mondial au fost descoperite în satul Șerpeni, raionul Anenii Noi. Munițiile au fost găsite...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.