StiripesurseExterneCreșterea economică a Ucrainei ar urma să încetinească în acest an...

Creșterea economică a Ucrainei ar urma să încetinească în acest an până la 2,7%

Publicat:

Ritmul de creştere a Produsului Intern Brut al Ucrainei este aşteptat să încetinească până la 2,7% în acest an, de la un nivel probabil de 3,6% în 2024, a declarat joi adjunctul ministrului ucrainean al Economiei, Andrii Teliupa, transmite agenția Reuters, citată de Agerpres.

Prezent la o masă rotundă, Andrii Teliupa a spus că Guvernul de la Kiev va continua programele care vizează direcţionarea a miliarde de hryvna pentru sprijinirea companiilor ucrainene, astfel încât acestea să se adapteze la provocările războiului, potrivit stiripesurse.

Citește și: Gazprom și-a majorat producția cu zeci de miliarde de metri cubi de gaze

Invazia rusească a devastat economia ucraineană, în condiţiile în care milioane de persoane au fugit din calea războiului, infrastructura a fost bombardată iar exporturile, lanţurile de aprovizionare şi logistica au fost perturbate. În 2022, PIB-ul Ucrainei s-a prăbuşit cu aproape 30% şi, în pofida creşterilor din 2023 şi 2024, economiştii susţin că nu a revenit încă la dimensiunea la care era înainte de război. În 2023, PIB-ul Ucrainei a înregistrat un salt de 5,3%.

Joi, Andrii Teliupa a anunţat că ritmul creşterii economice a încetinit în ultimul trimestru din 2024, dar nu a oferit cifre concrete.

Prognozele oficialilor din Ministerul Economiei, referitoare la o creştere de 2,7% în 2025, sunt mai mici decât avansul de 3-4% prognozat de majoritatea analiştilor şi economiştilor ucraineni.


Citește și: Tkaciuk: Declarațiile Kremlinului cresc popularitatea Maiei Sandu

Într-un moment în care se apropie împlinirea a trei ani de la izbucnirea războiului, forţele ruseşti fac progrese constante în regiunea Donetsk din estul Ucrainei. Pe lângă provocările pe partea de securitate, companiile ucrainene suferă şi de un deficit de personal în condiţiile în care zeci de mii de bărbaţi ucraineni au fost mobilizaţi în armată şi milioane de refugiaţi se află în continuare peste hotare.

În paralel, Ucraina se confruntă şi cu o criză energetică, după ce Rusia şi-a intensificat atacurile asupra sectorului energetic, eliminând aproape jumătate din capacitatea de generare şi provocând întreruperi în furnizarea energiei electrice în toată Ucraina.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Exporturile de floarea-soarelui din Moldova au atins un nou record

Floarea-soarelui a înregistrat cel mai bun rezultat din ultimii cinci ani la export în sezonul agricol 2025-2026. Atât cantitatea exportată, cât și valoarea livrărilor...

Merz ridică miza: Dorește o remaniere guvernamentală și se distanțează de Spahn

"Ar putea fi o ocazie de a reconsidera componența guvernului federal", a declarat cancelarul german Friedrich Merz în interviul său de vară pentru ZDF,...

Calendarul alegerilor prezidențiale din Franța, din 2027

După zece ani la putere, cine îi va succeda lui Emmanuel Macron la Palatul Élysée? În timp ce candidaturile încep să fie oficializate, Libération trece...

De ce a stârnit filmul ‘Odiseea’ furia grecilor

Christopher Nolan a readus pe marile ecrane una dintre cele mai cunoscute epopei ale Antichității, însă „Odiseea” (The Odyssey) a provocat în Grecia o...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.