StiripesurseDiasporaCreșterea nivelului oceanelor amenință sute de milioane de oameni

Creșterea nivelului oceanelor amenință sute de milioane de oameni

Publicat:

Până în 2050, zonele de coastă în care trăiesc 300 de milioane de oameni ar putea fi ameninţate de o creştere a nivelului oceanelor cauzată de modificările climatice, potrivit autorilor unui studiu publicat marţi, informează AFP, potrivit agerpres.

Cea mai expusă regiune este Asia, se afirmă în acest studiu publicat în Nature Communicatiuons. Peste două treimi din populaţiile vizate se află în China, Bangladesh, India, Vietnam, Indonezia şi Thailanda.

Citește și : Preşedintele libanez îi cere lui Saad Hariri să conducă guvernul până la formarea unui alt Executiv

Utilizând un program de inteligenţă artificială, cercetătorii au corectat datele existente despre altitudinea uscatului în zonele costiere, care ar fi putut fi eronate şi ar fi condus la o amplă subestimare a suprafeţei de zone afectate în timpul mareelor şi furtunilor puternice.

“Proiecţiile legate de creşterea nivelului oceanelor nu s-au schimbat”, a explicat Ben Strauss, coautor al studiului şi preşedinte-director al Climate Central, un institut de cercetări climatologice din Statele Unite. “Dar, atunci când am folosit noile noastre date despre relief, am descoperit că mult mai mulţi oameni trăiesc în regiuni vulnerabile decât estimasem noi până acum”, a adăugat acelaşi expert.


Datele gratuite furnizate de NASA, prin programul său SRTM ce a permis cartografierea a 95% din suprafaţa Terrei, pot să conţină însă şi o anumită marjă de eroare.

În urmă cu cinci ani, Ben Strauss şi Scott Kulp au descoperit, comparând aceste elemente cu date mai exacte, că sistemul SRTM supraestima în mod sistematic altitudinea ţărmurilor, confundând acoperişuri şi arbori cu nivelul solului.

“Pentru majoritatea zonelor de coastă de pe întregul Glob, nu cunoaştem altitudinea reală a solului aflat sub tălpile noastre”, a explicat Ben Strauss.

O combinaţie de ameninţări

Citește și : Comisia Europeană intervine în conflictul dintre Dăncilă şi Iohannis: ‘Sunt mari DUBII!’

Populaţia mondială, estimată la 7,7 miliarde de oameni în prezent, ar putea să crească cu 2 miliarde de locuitori până în 2050 şi cu încă 1 miliard de locuitori până la sfârşitul secolului, dintre care o mare parte locuiesc în megalopolisuri aflate pe ţărmurile mărilor şi oceanelor.

În prezent, aproximativ 100 de milioane de persoane locuiesc în zone aflate sub nivelul mării, potrivit aceluiaşi studiu. Unele dintre acele zone sunt protejate de diguri, dar cele mai multe nu beneficiază de nicio protecţie.

Mai multe ameninţări planează asupra populaţiilor umane din zonele de litoral: una dintre acestea este creşterea nivelului oceanelor cauzată de dilatarea apei sub efectul încălzirii climei şi topirii gheţurilor din Groenlanda şi din Antarctica.

Din 2006, oceanele cresc cu aproximativ 4 milimetri pe an, un ritm care ar putea creşte de 100 de ori dacă emisiile de gaze cu efect de seră rămân neschimbate, a avertizat luna trecută GIEC (Grupul Interguvernamental de Experţi în evoluţia Climei) într-un raport despre situaţia oceanelor de pe Terra.

Dacă încălzirea climei va fi limitată sub pragul de 2 grade Celsius, conform Acordului de la Paris, creşterea oceanelor ar trebui să atingă aproximativ 50 de centimetri până în 2100. Dacă emisiile de gaze cu efect de seră îşi continuă ritmul actual, creşterea nivelului mărilor şi oceanelor va fi de aproape două ori mai mare.

O altă ameninţare este reprezentată de taifunuri, cicloane şi uragane violente, care vor deveni tot mai frecvente.

“Nici nu este nevoie să se producă o creştere importantă a nivelului mării pentru a cauza probleme catastrofale”, a comentat Bruce Glavovic, profesor la Universitatea Massey din Noua Zeelandă, care nu a participat însă la realizarea acestui studiu.

Noul sistem pus la punct de cercetători, denumit CoastalDEM, prezentat în mai multe reviste ştiinţifice, reprezintă “un progres considerabil pentru a înţelege riscurile cu care se confruntă sute de milioane de persoane, riscuri inerente creşterii nivelului oceanelor din cauza modificărilor climatice, până la sfârşitul secolului”, a declarat climatologul belgian Jean-Pascal van Ypersele, fost vicepreşedinte al GIEC.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un tânăr moldovean a murit într-un accident moto din Italia

Un tânăr de 25 de ani din Republica Moldova și-a pierdut viața într-un accident rutier produs în timpul nopții în centrul stațiunii Giardini Naxos...

Un moldovean a fost găsit MORT într-o mașină furată, scufundată într-un canal din Italia

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 36 de ani, a fost găsit fără viață într-un automobil furat, descoperit răsturnat și parțial scufundat...

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.