StiripesurseDiasporaCreşterea record a salariilor din Marea Britanie încă nu ţine pasul...

Creşterea record a salariilor din Marea Britanie încă nu ţine pasul cu majorarea inflaţiei

Publicat:

Nivelul salariului reglementat în Marea Britanie a crescut cu 5,7% în primele nouă luni din 2022, cel mai rapid ritm de creştere din 2000, excluzând pandemia, dar salariile, ajustate în funcţie de inflaţie, au scăzut cu 2,7%, a anunţat marţi Oficiul Naţional de Statistică (ONS), transmit Reuters şi BBC, potrivit agerpres.

Costul vieţii înregistrează în prezent cel mai rapid ritm de creştere din ultimii aproape 40 de ani, parţial din cauza războiului din Ucraina. Bugetele gospodăriilor sunt afectate de creşterea facturilor la energie şi de preţurile mai ridicate ale alimentelor şi combustibililor.

Citește și: Ţările G20, ‘profund preocupate’ de criza alimentară globală

Reprezentanţii ManpowerGroup, una dintre cele mai mari companii de recrutare din Regatul Unit, au declarat pentru BBC că decalajul între salarii şi preţuri “pune din ce în ce mai multă presiune pe gospodării”.

De asemenea, în perioada iulie-septembrie 2022, rata şomajului a urcat la 3,6%, în timp ce analiştii se aşteptau să se menţină la 3,5%. Deşi este cel mai redus nivel din ultimii aproape 50 de ani, Banca Angliei a avertizat că până în 2025 rata şomajului aproape se va dubla, din cauza recesiunii dure cu care se va confrunta Marea Britanie.


În timp ce numărul locurilor de muncă vacante încă este aproape de un nivel record, iar rata şomajului este scăzută, cei mai mulţi angajatori sunt forţaţi să majoreze salariile pentru a-i atrage pe angajaţii de care au nevoie.

În plus, în primele nouă luni din 2022, creşterea salariilor a fost mai puternică în sectorul privat (6,6%) decât în sectorul public (2,2%). Este cel mai accentuat decalaj, excluzând pandemia, a precizat ONS.

“În august şi septembrie s-au pierdut din cauza grevelor mai mult de jumătate de milion de zile lucrătoare, majoritatea mişcărilor de protest fiind în sectorul transporturilor şi comunicaţiilor. Deşi câştigurile reale continuă să scadă, nu este surprinzător că angajatorii pe care i-am intervievat ne-au spus că majoritatea disputelor sunt legate de salarii”, a afirmat Darren Morgan, director în cadrul ONS.

Numărul angajaţilor a scăzut cu 52.000 în perioada iulie-septembrie 2022, în timp ce analiştii se aşteptau la un declin de 25.000. De asemenea, numărul locurilor de muncă vacante în perioada august-octombrie a scăzut la 1,23 milioane, cel mai redus nivel din 2021.

“Numărul locurilor de muncă vacante continuă să scadă, după recentul nivel vârf, sporind numărul angajatorilor care spun că presiunile economice sunt motivul pentru amânarea recrutărilor”, a declarat Darren Morgan.

Cel mai semnificativ declin al numărului locurilor de muncă vacante a fost în sectorul ospitalităţii şi al comerţului.

Incluzând bonusurile, salariile au înregistrat o creştere de 6%, depăşind previziunile economiştilor, de 5,9%. Dar salariile au crescut mai puţin decât rata inflaţiei, care este de aproape 10%.

Citește și: Comisia Europeană salută acordul privind bugetul anual al UE pentru 2023

Salariile, excluzând bonusurile, au urcat cu 5,7% în perioada iulie-septembrie 2022, în timp ce economiştii estimau un avans de 5,5%. Este cea mai ridicată rată de creştere înregistrată vreodată, excluzând pandemia. Dar salariile au crescut mai puţin decât rata inflaţiei, care se estimează că s-a situat în octombrie la 10,7%.

Ponderea persoanelor clasificate ca inactive – care nu lucrează sau nu caută un loc de muncă – a scăzut la 21,6% în perioada iulie-septembrie 2022, de la 21,7% în precedentele trei luni, a precizat ONS.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.