StiripesurseSănătateCriză de medici în Moldova: 12 raioane fără niciun medic legist

Criză de medici în Moldova: 12 raioane fără niciun medic legist

Publicat:

Republica Moldova se confruntă cu o lipsă acută de cadre medicale, în special în localitățile rurale. Potrivit ministrei Sănătății, Ala Nemerenco, în 12 raioane din țară nu există niciun medic legist, iar în multe altele lipsesc specialiști în oncologie, cardiologie și neurologie.

Ministra a menționat, în cadrul emisiunii „Spațiul Public”, că lipsa personalului medical este cauzată în mare parte de pensionarea medicilor și îmbătrânirea forței de muncă. În ciuda acestei situații, autoritățile depun eforturi pentru a atrage tineri specialiști în instituțiile medicale din raioane, prin investiții în infrastructură, instruire și majorări salariale.

„În anul 2020, salariul mediu al unui medic era de 11.000 lei. Acum este de 18.000 lei, iar în specialități precum reanimatologie și anesteziologie ajunge și la 25.000 lei. În medicina legală, salariul a fost dublat, de la 14.000 la 28.000 lei”, a precizat Nemerenco.

Totuși, ministra subliniază că nu doar salariile influențează decizia medicilor de a pleca din sistem sau din țară. „Factorii economici și politici, lipsa perspectivelor și condițiile de lucru în spitale sunt mult mai relevante pentru mulți dintre ei”, a afirmat ea.

În ultimii doi ani și jumătate, Ministerul Sănătății a investit peste trei miliarde de lei în modernizarea infrastructurii spitalicești și a echipamentelor medicale. De la începutul acestui an, salariile personalului medical plătit din Fondul Asigurărilor Obligatorii de Asistență Medicală au fost majorate cu 15%, adică între 700 și 3.000 de lei, în funcție de specialitate, vechime și nivelul studiilor. De aceste creșteri beneficiază 44.600 de angajați.


URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

‘Tanmaxxing’, noua modă de pe rețelele sociale, stârnește îngrijorarea medicilor

Medicii dermatologi atrag atenția asupra unui nou fenomen devenit viral pe rețelele sociale, denumit „tanmaxxing”, care promovează obținerea unui bronz cât mai intens prin...

Cine este Marie-France van Heel, soția noului premier britanic Andy Burnham

Marie-France van Heel, soția noului prim-ministru britanic Andy Burnham, a pășit luni în reședința oficială din Downing Street, odată cu instalarea soțului său în...

Un oraș medieval dispărut de 1.000 de ani, găsit cu ajutorul dronelor

Laserele montate pe drone au scos la iveală un oraș medieval uriaș, ascuns de peste 1.000 de ani în munții din sud-estul Uzbekistanului. Descoperirea...

Exporturile de floarea-soarelui din Moldova au atins un nou record

Floarea-soarelui a înregistrat cel mai bun rezultat din ultimii cinci ani la export în sezonul agricol 2025-2026. Atât cantitatea exportată, cât și valoarea livrărilor...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.