Criza sanitară pare să fi scăpat de sub control în Republica Moldova (experţi)

Publicat:

Situaţia în domeniul sănătăţii este critică în acest moment în Republica Moldova din cauza COVID-19, trag un semnal de alarmă experţi în sănătate de la Chişinău, citaţi vineri de publicaţia Ziarul de Gardă de peste Prut, potrivit agerpres

Aproape toate locurile din spitalele de pe întreg teritoriul republicii sunt ocupate, iar secţiile de reanimare şi terapie intensivă sunt arhipline cu pacienţi în stare gravă şi foarte gravă, au atenţionat ei în cadrul unei emisiuni televizate joi seara la JurnalTV.


Citește și : Praga şi Ministerul Muncii din Cehia au fost atacate cibernetic

“Centrul pentru bolnavii de COVID-19 de la Moldexpo nu mai primeşte ambulanţe la această oră. Timpul de deplasare a unei ambulanţe la o solicitare durează mai mult de o oră. Mi-a telefonat o persoană care mi-a spus că are o rudă cu o saturaţie de oxigen sub 40% şi îmi semnalează că ambulanţa nu vine la solicitare. Dar ambulanţa, din păcate, nu mai poate să vină, sistemul este suprasolicitat”, a afirmat consiliera prezidenţială în domeniul sănătăţii Ala Nemerenco.

Ea spune că bolnavii nu mai sunt transportaţi la centrul de triere, ci direct la spital, unde mai poate fi găsit un pat. “Situaţia este destul de critică”, a recunoscut Nemerenco.

Ninel Revenco, coordonatoarea Programului naţional de imunizări, a declarat în aceeaşi emisiune că aproape toate locurile din spitalele de pe întreg teritoriul Republicii Moldova sunt ocupate, iar secţiile de reanimare şi terapie intensivă sunt arhipline cu pacienţi în stare gravă şi foarte gravă.

“La nivel de ţară situaţia este la fel de îngrijorătoare. Practic toate locurile din spitale sunt ocupate, dar şi mai grav este că şi secţiile de reanimare şi terapie intensivă sunt arhipline cu pacienţi gravi şi foarte gravi. În fiecare zi înregistrăm decese. Se înregistrează decese şi în rândul lucrătorilor medicali”, a adăugat Revenco.

Potrivit ei, “dacă anul trecut erau mai multe persoane cu vârsta de peste 60, 70, 80 de ani, din februarie avem persoane tinere, cu vârsta de 29, 32, 42, 52 de ani”.

“Anul trecut au fost multe forme asimptomatice. Acum, după o perioadă de relaxare, se înregistrează această situaţie. Spre exemplu, la Spitalul Clinic Republican, când se eliberează un pat, este imediat ocupat”, mai spune Ninel Revenco.

Chişinăul a raport vineri alte 1.788 de cazuri de infecţii cu SARS-CoV-2 în ultimele 24 de ore în Republica Moldova, dintre care 77 în rândul lucrătorilor medicali, şi 22 de decese. Astfel, bilanţul îmbolnăvirilor a ajuns la 192.985, iar cel al deceselor, la 4.071, relatează Radio Chişinău.

Primul lot de 14.400 de doze de vaccin AstraZeneca împotriva COVID-19 livrate gratuit prin intermediul platformei globale COVAX a ajuns joi seara în Republica Moldova, care a devenit astfel prima ţară din Europa care primeşte doze de vaccin prin acest mecanism, potrivit MOLDPRES.

Citește și : Ţara ‘ARDE’ şi regina ADOPTĂ doi câini de rasă: ‘Ei NU FUG în America să dea interviuri!’

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a salutat prima livrare COVAX către Republica Moldova. “O primă livrare COVAX de vaccinuri a sosit în această seară (joi) la Chişinău. 14.400 de vaccinuri vor fi date populaţiei. Vor veni mai multe. Mă bucur că Echipa Europa, unul dintre ce mai mari contribuitori COVAX, poate face parte din acest exerciţiu. Asta înseamnă solidaritate globală în acţiune”, a scris Ursula von der Leyen pe Twitter, potrivit Ziarului de Gardă de la Chişinău.

Anterior, România a trimis 21.600 de doze de vaccin AstraZeneca la Chişinău, făcând posibilă începerea campaniei de vaccinare marţi în Republica Moldova.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Igor Grosu este aşteptat în capitala Franţei

Igor Grosu este aşteptat în capitala Franţei Președintele Parlamentului, Igor Grosu, va întreprinde în această săptămână o vizită de lucru la Paris. Anunțul a fost...

Situație fără precedent. Peste 130 de mașini Fiat au fost sechestrate de poliția italiană din cauza unui simplu abțibild

Situație fără precedent. Peste 130 de mașini Fiat au fost sechestrate de poliția italiană din cauza unui simplu abțibild Poliţia fiscală italiană a sechestrat peste...

Maia Sandu și-a încheiat vizita în Germania, unde a discutat despre cooperarea economică și aderarea la UE

Maia Sandu și-a încheiat vizita în Germania, unde a discutat despre cooperarea economică și aderarea la UE În perioada 17-18 mai, Președinta Republicii Moldova, Maia...

Doi străini „au uitat” să declare 83 000 de dolari la vamă. Refuză să spună pentru ce transportau banii

Doi străini „au uitat” să declare 83 000 de dolari la vamă. Refuză să spună pentru ce transportau banii Doi nerezidenți au încercat să introducă...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.