StiripesurseDiasporaCroaţia nu a aderat la UE pentru a primi bani, mai...

Croaţia nu a aderat la UE pentru a primi bani, mai importante sunt valorile Uniunii

Publicat:

Croaţia nu a aderat la Uniunea Europeană pentru a primi cât mai mulţi bani de la blocul comunitar, ci pentru valorile şi principiile pe care a fost fondată Uniunea, a afirmat joi premierul croat Andrej Plenkovic în cadrul unei conferinţe consacrate dezvoltării regionale şi fondurilor europene, desfăşurată la Opatija, pe ţărmul Adriaticii, informează vineri HINA, potrivit agerpres.

UE este bazată pe democraţie, protecţia drepturilor omului, statul de drept, economie de piaţă şi, cel mai important, principiul creştin al solidarităţii, a subliniat premierul croat.

Citeşte şi: Paşaportul devine OBLIGATORIU pentru a intra în UK – Black News

Acesta a menţionat că Croaţia a obţinut de la bugetul UE cu circa 50 de miliarde de euro mai mult decât a contribuit, dând ca exemplu criza COVID-19, şi a apreciat că ţara sa va ajunge din urmă statele care s-au dezvoltat în sisteme democratice în jurul anului 2030.

Plenkovic a amintit între altele că în Croaţia pandemia de COVID-19 a costat 35 de miliarde de kuna (circa 4,7 miliarde euro), iar pagubele provocate de două recente seisme au costat 129 de miliarde de kuna.


Citeşte şi: Coreea de Nord a testat o rachetă antiaeriană – Black News

El a mai subliniat că ţara sa reuşit să treacă prin criza coronavirusului fără probleme majore şi disponibilizări, în timp ce sezonul turistic din acest an a depăşit aşteptările şi creşterea economică ar putea depăşi proiecţiile.

Premierul croat a adăugat că guvernul său doreşte să lase moştenire aderarea Croaţiei la spaţiul Schengen şi la zona euro. Ministrul croat al finanţelor, Zdravko Maric, a indicat în discursul său la conferinţă că vizează introducerea euro în 2023. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Idei de afaceri: Un moldovean şi-a pus în cap să vândă apă „de Chișinău” în magazinele din Londra

Chișinăul ar putea avea propria marcă de apă îmbuteliată care să poarte numele orașului. Proiectul aparține unui moldovean din diasporă și a primit undă...

Proteste violente la Belfast! MAE le recomandă moldovenilor să fie extrem de prudenţi

Ministerul Afacerilor Externe și Ambasada Republicii Moldova din Marea Britanie recomandă moldovenilor să manifeste prudență sporită, să evite zonele în care au loc demonstrații...

Consulatul din Geneva se închide temporar

Misiunea Moldovei la Geneva anunță că, în perioada 9–30 iunie, activitatea consulară va fi temporar limitată, cu excepția serviciilor de urgență. Mai exact, în perioada...

Fiscul va primi mai multe informații despre conturile moldovenilor din străinătate

Republica Moldova se pregătește să extindă schimbul automat de informații fiscale cu alte state, inclusiv prin raportarea unor categorii noi de active financiare, precum...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.