StiripesurseDiasporaCroaţia NU va face 'munca murdară' pentru Uniunea Europeană

Croaţia NU va face ‘munca murdară’ pentru Uniunea Europeană

Publicat:

Europa nu este pregătită pentru un nou val de migranţi, a susţinut ministrul de interne croat Davor Bozinovic, care a respins acuzaţia conform căreia poliţia croată face ‘munca murdară’ pentru Uniunea Europeană, relatează joi euractiv.com., potrivit agerpres.

”Numeroase studii ale instituţiilor croate şi internaţionale avertizează în legătură cu posibila sosire a unui număr mare de migranţi ca urmare a situaţiei din Afganistan. Europa trebuie să se pregătească pentru asta. Totuşi, sincer vorbind, Uniunea Europeană nu este deplin pregătită”, a spus Bozinovic.

Citeşte şi: Israelul a bombardat Siria! Patru oameni au fost ucişi – Black News

Ministrul croat a ţinut să atragă atenţia că în cazul unui nou val de migranţi o povară imensă va cădea pe umerii Croaţiei şi a avertizat că, în pofida eforturilor poliţiei croate, migranţii au reuşit să treacă frontiera ţării sale. El a subliniat că aceasta este o provocare pentru securitate care nu trebuie să fie subestimată şi că până în prezent au fost arestaţi 4.000 de traficanţi de persoane.

Pe de altă parte, Ministerul de Interne croat a consemnat o creştere a numărului cererilor de azil şi a afirmat că 80% dintre solicitanţi nu aşteaptă rezultatul procesării documentelor şi că aceştia ”pur şi simplu dispar”.


Davor Bozinovic a ţinut să respingă acuzaţiile din presă conform cărora Croaţia face munca murdară pentru UE, accentuând că migranţii care încearcă să ajungă în Austria sau Germania ar trebui să treacă prin Croaţia, indiferent dacă aceasta ar fi sau nu membră a Uniunii Europene.

La summitul UE din 21-22 octombrie, liderii statelor membre vor discuta despre migraţie şi în special despre propunerea Lituaniei de modificare a regulilor actuale privind migraţia, în scopul legalizării expulzării migranţilor ilegali atunci când într-o ţară este declarată o situaţie extremă.

Alte 13 state membre şi-au anunţat deja susţinerea pentru propunerea autorităţilor de la Vilnius.

Citeşte şi: ATAC cu arcul în Norvegia! Sunt morţi şi răniţi! – Black News

Ca răspuns la sancţiunile decise de Uniunea Europeană contra ţării sale, preşedintele Aleksandr Lukaşenko a anunţat în luna mai că autorităţile belaruse nu vor mai împiedica migranţii ilegali să utilizeze Belarusul ca rută de tranzit către Occident.

Uniunea Europeană l-a acuzat pe Lukaşenko de orchestrarea unei creşteri masive a sosirilor de migranţi la frontiera dintre Belarus, pe de o parte, şi Lituania, Polonia şi Letonia (state membre UE), pe de altă parte.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.