StiripesurseDiasporaCrucea Roşie reproşează mai multor state că adoptă un discurs 'DEZUMANIZANT'...

Crucea Roşie reproşează mai multor state că adoptă un discurs ‘DEZUMANIZANT’ la adresa jihadiştilor

Publicat:

Comitetul Internaţional al Crucii Roşii (CICR) a reproşat joi unor state că adoptă un discurs ‘dezumanizant’ la adresa jihadiştilor străini din Siria şi Irak, atunci când îşi exprimă dorinţa ca aceştia să fie ‘distruşi sau exterminaţi’, informează AFP, potrivit agerpres.

La câteva zile după declaraţiile ministrului francez al apărării, Florence Parly, care cerea ‘neutralizarea unui număr maxim de jihadişti’, directorul regional adjunct pentru Orientul Mijlociu şi Apropiat al CICR, Patrick Hamilton, a deplâns în faţa jurnaliştilor ‘un discurs public, inclusiv din partea unor state, asupra necesităţii, sau cel puţin a dorinţei, de a-i anihila pe aceşti duşmani care mai sunt încă în viaţă’.

‘Le cerem acestor diferiţi actori să treacă la o ‘dezescaladare’ a limbajului şi să înceapă să susţină un discurs mai respectuos faţă de umanitatea pe care o împărtăşim cu toţii’, a adăugat el.

Citeşte şi: Accident feroviar în Finlanda. Cel puţin patru oameni au murit – FOTO

Presat de întrebări, Hamilton a refuzat cu toate acestea să numească responsabilul sau guvernul care, potrivit lui, ar fi făcut astfel de declaraţii.


Însă, potrivit AFP, aluzia la Franţa este evidentă.

În 15 octombrie, întrebată la un post de radio francez cu privire la soarta jihadiştilor străini, Parly a declarat foarte clar că ar trebui ‘neutralizaţi un număr maxim de jihadişti’ la Raqqa, bastionul sirian al grupării Stat Islamic (SI) recucerit în octombrie de coaliţia condusă de SUA. ‘Dacă în aceste lupte vor pieri jihadişti, aş spune că e cu atât mai bine’, a adăugat ea.

Franţa, care numără sute de cetăţeni în rândurile SI, doreşte să împiedice revenirea acestora în patrie din teatrul de acţiuni irakiano-sirian.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.