CSM, după declarațiile premierului: O formă de presiune inadmisibilă asupra judecătorilor

Publicat:

CSM, după declarațiile premierului: O formă de presiune inadmisibilă asupra judecătorilor

Consiliul Superior al Magistraturii se arată îngrijorat de declarațiile prim-ministrului în care a menționat numele judecătorilor care au anulat decizia CSE privind retragerea Partidului politic „Șansă” din alegeri.

Potrivit CSM, divulgarea numelor judecătorilor din cadrul completului de judecată, combinată cu acuzații cu privire la ignorarea unor probe importante, poate fi tratată drept o formă de presiune inadmisibilă asupra judecătorilor, potrivit ipn.md.


Citeşte şi: Presa de peste Prut ne dă speranţe! Avem proiectul declarativ pentru începerea demersului de aderare a Moldovei la UE

„În data de 13 decembrie, în debutul ședinței Guvernului, prim-ministrul Republicii Moldova a dat citire numelor judecătorilor care făceau parte din completul de judecători, care au pronunțat hotărârea Curții de Apel Chișinău, declarând că aceste persoane ar fi pus în primejdie securitatea și siguranța țării, precum și au ignorat probele prezentate de o parte în proces”.

Potrivit Consiliului, hotărârea Curții de Apel a fost pronunțată în cadrul unei cauze care s-a aflat pe rolul instanțelor de judecată începând cu data de 4 noiembrie.

CSM, după declarațiile premierului: O formă de presiune inadmisibilă asupra judecătorilor

Ședințele completului de judecată au fost desfășurate în conformitate cu legislația în vigoare și fiecărei părți în proces i-au fost asigurate drepturile procesuale. Hotărârea Curții din 12 decembrie nu este irevocabilă, aceasta deja fiind plasată în mediul online.

Părțile sunt în drept să o conteste la Curtea Supremă de Justiție, care și se va pronunța asupra legalității actului contestat.

„Consiliul Superior al Magistraturii subliniază că independența sistemului judiciar constituie fundamentul statului de drept și este esențială pentru funcționarea democrației și respectarea drepturilor omului. Puterea judecătorească se exercită numai prin instanţa judecătorească în persoana judecătorului, unicul purtător al acestei puteri. Judecătorul este persoana învestită constituţional cu atribuţii de înfăptuire a justiţiei, pe care le execută în baza legii. Judecătorii instanţelor judecătoreşti sunt independenţi, imparţiali şi inamovibili şi se supun numai legii”.

Premierul Dorin Recean, în debutul ședinței Guvernului, a menționat numele judecătorilor care au anulat decizia CSE prin care Partidul politic „Șansă” a fost eliminat din alegerile locale din 5 noiembrie.

Citeşte şi: Siegfried Mureșan explică de ce este nevoie de Moldova în UE

„Vă rog să reținem trei nume: Palanciuc Ecaterina, Negru Veronica și Dutca Ina. Acest complet de judecată de la Curtea de Apel ieri a decis să anuleze decizia Comisiei pentru Situații Excepționale prin care s-a intervenit și s-a curmat activitatea criminală și ingerința grupărilor criminale în procesul electoral local din Republica Moldova”, a declarat premierul.

Asociația Judecătorilor din Republica Moldova și-a exprimat profunda îngrijorare și dezaprobare față de afirmațiile premierului. Potrivit asociației, declarațiile premierului constituie o încălcare gravă a principiului separării puterilor în stat și a independenței judiciare

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Producătorii de ulei se tem de licențierea provizorie a importului de cereale și oleaginoase

Producătorii de ulei se tem de licențierea provizorie a importului de cereale și oleaginoase De la independența sa acum peste treizeci de ani, Republica Moldova...

Zeci de elevi din țară au vizitat săptămâna trecută clădirea Legislativului

Zeci de elevi din țară au vizitat săptămâna trecută clădirea Legislativului Săptămâna trecută, Parlamentul a fost gazda mai multor grupuri de elevi cu vârsta cuprinsă...

Ultima zi a recensământului populației

Ultima zi a recensământului populației Astăzi, 7 iulie, este ultima zi a recensământului populației. Conform datelor preliminare prezentate de Biroul Național de Statistică (BNS), în...

În posturile vamale, fluxul de trafic a constituit 12 228 de perfectări pe sensurile de intrare/ieșire în/din Republica Moldova

În posturile vamale, fluxul de trafic a constituit 12 228 de perfectări pe sensurile de intrare/ieșire în/din Republica Moldova Perioada: ora 07:00, data 06.07.2024 până...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.