StiripesurseȘtirile zileiCSP organizează concurs pentru funcția de procuror de legătură la Eurojust

CSP organizează concurs pentru funcția de procuror de legătură la Eurojust

Publicat:

Consiliul Superior al Procurorilor a lansat concursul pentru ocuparea funcției de procuror de legătură al Republicii Moldova la Agenția UE pentru Cooperare în Materie de Justiție Penală (Eurojust).

O circulară în acest sens va fi transmisă tuturor procuraturilor din țară, iar candidații interesați pot depune dosarele complete până pe 6 martie, transmite IPN.

Citeşte şi: Maia Sandu numeşte noi ambasadori în România, Ucraina, Franța și China – Stiripesurse.md

Decizia de a iniția concursul a fost luată joi, în cadrul ședinței CSP. Potrivit raportorului Aliona Nesterov, candidații trebuie să cunoască limba engleză, să aibă cel puțin șapte ani experiență în funcția de procuror, o reputație ireproșabilă și să fie apți din punct de vedere medical pentru exercitarea atribuțiilor.

Candidații trebuie să depună cererea de participare, CV-ul, referința procurorului-șef, o scrisoare de motivare și documente care să ateste nivelul avansat de limba engleză, precum și viziunea asupra mandatului de procuror de legătură. Aliona Nesterov a precizat că, indiferent de documente, cunoașterea limbii engleze va fi verificată în cadrul interviului desfășurat la ședința CSP.


Republica Moldova cooperează cu Eurojust din 2015 și a fost printre primele state din afara UE care au semnat un acord cu această instituție. Eurojust, cu sediul la Haga, Regatul Țărilor de Jos, sprijină și coordonează autoritățile judiciare naționale din statele membre în combaterea criminalității transfrontaliere grave.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Vasile Tofan: Apropierea dintre cele două maluri va fi abordată pașnic și etapizat

Apropierea dintre cele două maluri ale Nistrului va fi abordată pașnic, etapizat și fără escaladare. Vom menține pacea și stabilitatea pe ambele maluri și...

Alegerile din Găgăuzia ar putea fi organizate după sistemul electoral proporțional

Desfășurarea alegerilor pentru Adunarea Populară a Găgăuziei în baza sistemului electoral proporțional a fost discutată de președintele Maia Sandu cu deputații de la Comrat....

Vasile Tofan NU va tolera salariile „nesimțite” din sistem

Premierul desemnat Vasile Tofan a declarat că împărtășește revolta oamenilor față de salariile excesive din sectorul public și a calificat unele cazuri prezentate în...

VIDEO Premierul desemnat abordează reformele din Justiţie

Premierul desemnat Vasile Tofan susține că reforma justiției începe să producă rezultate, însă consideră că procesul este departe de a fi încheiat și că...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.