StiripesurseExterneCu 48 de ore înaintea primei dezbateri televizate, Harris şi Trump...

Cu 48 de ore înaintea primei dezbateri televizate, Harris şi Trump sunt umăr la umăr în sondajele americane

Publicat:

Cu 48 de ore înaintea primei dezbateri televizate, Harris şi Trump sunt umăr la umăr în sondajele americane

Un nou sondaj de opinie, publicat cu mai puţin de 48 de ore înaintea primei dezbateri televizate între Kamala Harris şi Donald Trump, candidaţii democrat şi republican la preşedinţia SUA, arată că cei doi se află la egalitate în intenţiile de vot ale alegătorilor americani, transmite luni DPA, potrivit stiripesurse.ro.

Astfel, 48% din alegătorii probabili ar vota cu Trump, iar 47% cu Harris. Dacă sunt luaţi în calcul toţi alegătorii înregistraţi, candidatul republican este cotat cu 48%, iar candidata democrată cu 46%, marja de eroare fiind de 3%.

Citeşte şi: NATO condamnă încălcarea spaţiului aerian al României de către drone ruseşti – Stiripesurse.md

Sondajul, realizat de cotidianul The New York Times şi Colegiul Sienna şi publicat duminică, include unele semnale de avertizare pentru Harris, printre care faptul că doar 71% din americani declară că ştiu ceea ce trebuie să cunoască despre actuala vicepreşedintă a SUA, spre deosebire de 90% în cazul lui Trump.

Cu 48 de ore înaintea primei dezbateri televizate, Harris şi Trump sunt umăr la umăr în sondajele americane

Cei doi candidaţi se vor confrunta într-o dezbatere găzduită de postul de televiziune ABC marţi, la ora locală 21:00 (miercuri, ora 01:00 GMT).


The New York Times notează că, deşi Donald Trump (78 de ani) a avut o lună dificilă după anunţul retragerii preşedintelui Joe Biden din funcţia de candidat al Partidului Democrat, sprijinul electoratului pentru el este stabil. Faptul că rezultatele sondajului arată că susţinerea pentru miliardarul republican nu s-a redus ar trebui să fie un avertisment pentru Kamala Harris (59 de ani), adaugă publicaţia americană.

O analiză realizată de postul de televiziune american CNN pe baza mai multor sondaje realizate după Convenţia Democrată din august indică, de asemenea, o cursă strânsă între Trump şi Harris. Potrivit sondajelor respective, Kamala Harris ar avea o susţinere de 49%, iar Donald Trump de 47% din electoratul american.

În complicatul sistem electoral din SUA, sondajele naţionale sunt doar un barometru al opiniei publice.

Majoritatea observatorilor se concentrează pe aşa-numitele ”swing states” sau ”purple states”, printre care Michigan, Wisconsin şi Pennsylvania. Un ”swing state” poate ”oscila” către candidatul republican sau cel democrat, de unde şi denumirea alternativă de ‘stat violet’ – între culorile roşu (republicani) şi albastru (democraţi). În general, în aceste state diferenţa de voturi între candidaţi este foarte mică. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Lovitură pentru Trump: Camera Reprezentanților (cu voturi de la 4 republicani) a adoptat o rezoluție care cere retragerea SUA din războiul cu Iranul

Camera Reprezentanților a SUA a adoptat miercuri o rezoluție prin care îi cere președintelui Donald Trump să retragă forțele americane implicate în conflictul cu...

În lume sunt 25,3 milioane de milionari în dolari. Numărul și averea lor au crescut vertiginos în 2025

Numărul milionarilor din întreaga lume și averea lor au continuat să crească în 2025, atingând noi recorduri, determinate de performanța puternică a pieței bursiere...

Moment simbolic: Șeful Pentagonului vine în Franța pentru aniversarea Debarcării din Normandia

Secretarul american al Apărării, Pete Hegseth, va participa, sâmbătă, în Franța, la ceremoniile care marchează 82 de ani de la Debarcarea din Normandia, unul...

Diana Șoșoacă s-a dus la Davosul lui Putin. A apărut alături de fugara Marina Tauber

Diana Şoşoacă, şefa SOS şi mare amică a Rusiei, se află joi la Forumul economic de la Sankt Petersburg, supranumit Davosul lui Putin, unde...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.