StiripesurseDiasporaCu o lună înaintea alegerilor din Germania, un nou sondaj de...

Cu o lună înaintea alegerilor din Germania, un nou sondaj de opinie confirmă ascensiunea social-democraţilor

Publicat:

Un nou sondaj de opinie confirmă creşterea de popularitate a social-democraţilor (SPD) în dauna Uniunii Creştin-Democrate (CDU), înainte cu o lună de alegerile parlamentare federale, transmite DPA, potrivit agerpres.  

Potrivit barometrului politic publicat de postul de televiziune public ZDF, SPD a urcat cu trei puncte procentuale în preferinţele electoratului faţă de acum două săptămâni.

Citește și : Un fost ministru afgan şi-a găsit de muncă în Germania (VIDEO): ‘Nu am de ce să mă simt vinovat’

Astfel, dacă alegerile din Germania ar avea loc duminică, social-democraţii ar obţine 22% din voturi, la fel ca CDU, care însă a pierdut patru puncte procentuale faţă de precedenta anchetă sociologică.

Partidul Verde ar urma să obţină 20% din sufragii, cu un punct procentual faţă de sondajul anterior.


Sprijinul pentru ‘Alternativa pentru Germania’ (AfD, extrema dreaptă) a rămas neschimbat la 11%, în timp ce Die Linke (extrema stângă) a pierdut un punct procentual, ajungând la 6%.

În privinţa politicienilor cu şanse la funcţia de cancelar în urma alegerilor din 26 septembrie, sondajul indică un avans clar al liderului social-democrat Olaf Scholz în faţa liderului CDU, Armin Laschet. Doar 25% dintre germani îl consideră pe Laschet potrivit pentru a conduce viitorul guvern german, în timp ce 65% sunt de părere că Olaf Scholz ar trebui să fie cancelar.

Citește și : CUTREMUR puternic în Filipine

 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.