Finlandezii sunt europenii cei mai rezistenţi la manipularea din online, dar şi cei mai încrezători în politicieni şi în presă, conform studiilor. Aici educaţia mediatică este o politică naţională, de peste 20 de ani, iar elevii învaţă cum să nu cadă în plasa ştirilor false încă din grădiniță. HotNews a vorbit cu Leo Pekkala, coordonatorul programului naţional de educaţie media din Finlanda.
- „Finlandezii au foarte mare încredere în mass-media, guvern şi în politicieni. Și asta se bazează pe înțelegerea modului în care funcționează societatea noastră democratică. Iar acest lucru începe din școală”
- „Educația mediatică este integrată în programa națională de bază. Dar nu este o materie școlară de sine stătătoare, ci face parte din toate materiile școlare și începe încă de la grădiniță până la liceu. Face parte din munca fiecărui profesor sau educator”
- „Există destul de puțină propagandă rusă în comparație cu multe alte țări care sunt chiar vecinii noștri din sudul Europei. Nu este chiar ușor să creezi o poveste mincinoasă de succes aici”
Mass-media a fost obiect de studiu în învăţământul finlandez de stat încă din anii ’70. Apariţia reţelelor sociale şi a tehnologiilor digitale a făcut însă ca, din 2004, profesorii să pună şi mai mult accentul pe alfabetizarea media a elevilor, iar lecţiile vorbeau despre cum ecranele influenţează nu doar comportamentul, ci şi percepţia asupra lumii.
Citește și: Haosul promovat de Trump atrage recesiune globală și riscuri de creștere a inflației
Elevii învăţau despre rolul mass-media în societate, dar şi despre meme-uri distractive sau imagini violente pe care le pot găsi pe internet.
Din 2014, însă, educaţia media a devenit politică naţională în Finlanda, după ce a fost cuprinsă în curriculumul şcolar. Politica aceasta trimite şi la istoria şi la geografia Finlandei: cu o graniţă lungă cu Rusia, ţara a fost expusă campaniilor de dezinformare timp de decenii. După anexarea Crimeii de către Putin, în 2014, guvernul finlandez şi-a intensificat însă eforturile de combatere a propagandei online.
Primul loc din Europa la alfabetizare media
Efectul anilor în care şcolile finlandeze i-au învăţat pe elevi, pe lângă matematică şi geografie, şi cum să citească o ştire se vede în statisticile care analizează nivelul de educaţie în mai multe state.
Din 2017 până în prezent, Finlanda a fost pe primul loc în măsurătorile Media Literacy Index, care compară 47 de ţări europene şi OCDE (Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică) pentru a evalua capacitatea de a rezista ştirilor false folosind libertatea mass-media, educaţia şi încrederea în oameni şi în stat. Înainte de ţări precum Norvegia, Danemarca sau Suedia.
Astăzi, preocuparea pentru curăţenia spaţiului virtual nu e doar a sistemului de stat. Bibliotecile și ONG-urile oferă cursuri pentru a ajuta adulții și persoanele în vârstă să navigheze în peisajul digital, iar agenţii de fact-checking oferă resurse publice, arată presa naţională.
Strategia finlandeză de a le cultiva cetățenilor abilitățile pentru detectarea dezinformărilor online a atras atenţia unor publicaţii precum The New York Times, CNN, The Guardian, The Associated Press.
HotNews.ro a vorbit cu coordonatorul, în ultimii 20 de ani, al programului naţional de educaţie media. Leo Pekkala este director adjunct al Institutului Audiovizual Național din Finlanda și șeful Departamentului pentru Educație Mediatică și Media Audiovizuală, o structură guvernamentală din cadrul Ministerului Educației și Culturii. Are un doctorat în Educație și Istorie şi este autorul primului program de masterat în educaţie media din Finlanda.
„Există puţin propagandă rusă aici. Nu e chiar ușor să creezi o poveste mincinoasă de succes”
HotNews.ro: De ce sunt ştirile false atât de interesante?
Leo Pekkala: Știrile false pot fi de fapt interesante dacă sunt folosite ca material didactic, pentru a-i învăța pe oamenii de toate vârstele să înțeleagă cum sunt create și pentru ce sunt ele create. Și, uneori, știrile false proaste sau știrile false prost făcute pot fi materiale de învățare excelente. Altfel, desigur, nu sunt atât de grozave.
– Dar există unele știri care ne atrag atenția și ne pun la încercare: sunt adevărate sau false? Cum decidem?
– Ei bine, cred că aceasta este, de fapt, una dintre întrebările esențiale atunci când vorbim despre educația mediatică și despre ceea ce dorim să realizăm prin promovarea acesteia în rândul oamenilor.
De ce este acest lucru atât de interesant? Cum a fost realizat? Pentru cine a fost realizat, cine l-a făcut şi cu ce scop? Există cineva care vrea să cred un anume lucru? Poate ar trebui să verific același lucru din altă sursă? Așadar, acestea sunt întrebările de bază pe care trebuie să ni le punem atunci când începem să vorbim despre gândire critică și educație mediatică.
Cred că singura modalitate de a învăța să faceți acest lucru este să folosiți diferite tipuri de surse. Desigur, nu trebuie să faci asta tot timpul și cu fiecare ştire pe care o citeşti, dar, dacă este ceva cu adevărat important, de exemplu, legat de politica țării și vedeți povești foarte diferite, trebuie să verifici din cel puțin o altă sursă de informații. Și apoi îţi poţi forma propria opinie pe baza a ceea ce ai citit.
Este un lucru foarte practic pe care îl putem face cu toții. Și nici nu este foarte complicat. Vezi aceeași poveste peste tot? Dacă este un fals sau dacă este dezinformare, vei afla curând că există multe alte surse care au o abordare complet diferită.
„Educaţia mediatică face parte din toate materiile școlare”
– Finlanda este un exemplu de succes în combaterea dezinformării prin educație. Cum faceți?
– În sistemul educațional finlandez, educația mediatică este integrată în programa națională de bază. Dar nu este o materie școlară de sine stătătoare, ci face parte din toate materiile școlare și începe încă de la grădiniță până la liceu. Face parte din munca fiecărui profesor sau educator.
Desigur, nu în fiecare zi, nu tot timpul, dar toată lumea trebuie să facă ceva în această privință și să discute cu copiii despre aceste aspecte.
În matematică, ar putea fi, de exemplu, discuții despre programare și algoritmi, despre modul în care aceștia formează conținutul social media pe care îl vedem. În istorie, ar putea fi despre campaniile de dezinformare politică – ceea ce obișnuiam să numim propagandă istorică, dar acum vorbim despre dezinformare și știri false. Așadar, există multe, multe locuri în care educatorii pot face educație mediatică.
– Cum sunt aceste lecții organizate în funcţie de diferite grupe de vârstă?
– Dacă vă gândiți la copiii mici, începeți cu diferite tipuri de activități de joacă. De exemplu, copiii foarte mici pot face poze cu ceea ce văd în mediul lor zilnic, iar apoi le arată celorlalți copii și povestesc despre ele. Aceasta este de fapt o formă foarte simplă de a crea o poveste. Sau pot face un scurt clip video și să explice ce este în el.
Apoi, mai târziu, când copiii cresc și gândirea abstractă se dezvoltă mai mult, ajung la lucruri mai avansate. Elevii învață să realizeze articole jurnalistice, învață să înțeleagă cum lucrează jurnaliștii, cum trebuie să găsească informații de bază și cum să aleagă imagini.
Astfel, ei învață să înțeleagă că toate știrile pe care le considerăm jurnalistice sunt întotdeauna produsul unui proces lung care presupune multe alegeri. În acest fel, copiii învață să înțeleagă că, atunci când văd ceva foarte ciudat pe rețelele de socializare și se întreabă că acest lucru nu e adevărat, poate ar trebui să verifice informația pe un site media mai demn de încredere.
„Adulţii reprezintă o provocare pentru noi toţi”
– Dar ce faceți cu adulții care devin victime ale dezinformării?
– Cred că adulții reprezintă o adevărată provocare pentru noi toți, oriunde în Europa, deoarece este ușor să ajungem la copiii și tinerii care fac parte din sistemul educațional. Dar, când vorbim despre adulții de vârstă activă și apoi despre persoanele în vârstă, trebuie să avem modalități diferite de a ajunge la ei. Nu există o soluție simplă pentru a ajunge la partea adultă a populației.
Un lucru pe care îl facem în Finlanda este că lucrăm în cooperare cu diferite organizații. De exemplu, o organizații neguvernamentale desfășoară activități de voluntariat cu adulți și cu persoane în vârstă, vorbind despre știri false și dezinformare. Așadar, trebuie să avem soluții și abordări multiple pentru a ajunge la aceste grupuri diferite.
– Există grupuri de fact-checkeri?
– Da, avem unele grupuri, dar verificarea faptelor nu este cu adevărat soluția, deoarece oricât de mulți verificatori ai avea, este imposibil să verifici totul.
Dacă vă gândiți la cantitatea de informații pe care o parcurgem pe parcursul unei singure zile, poate fi vorba de sute de știri sau titluri diferite pe care le vedem în diferite tipuri de mass-media. Ar fi imposibil pentru orice organizație să facă o verificare reală a faptelor.
Ceea ce fac ONG-urile finlandeze este să ia exemple de știri, să verifice faptele în mod corespunzător și apoi să publice întregul proces. Apoi pot spune: acest lucru chiar s-a întâmplat, dar nu a fost așa cum s-a spus în această ştire. Ei explică mai mult tipuri de povești și, în unele ocazii, înainte sau după alegeri, pot verifica, concret, ce a spus un politician.
Şi ei contribuie, prin munca lor, la educația mediatică. Dar, așa cum am spus, nu cred că verificarea faptelor este soluția. Trebuie să educăm cu adevărat pe toată lumea, pe noi toți.
Organizaţie unde se pot reclama jurnaliştii
– În România, ştirile false s-au răspândit tot mai mult în ultima vreme în România, iar încrederea în mass-media este în scădere. Cum evaluați încrederea în mass-media tradiționale în Finlanda?
– Ei bine, în mod interesant, în Finlanda, știm din studii că finlandezii au foarte mare încredere în mass-media. De asemenea, avem încredere în guvern şi în politicieni. Și asta se bazează pe înțelegerea modului în care funcționează societatea noastră democratică.
Iar acest lucru începe din școală. Învățăm la școală cum funcționează sistemul politic și ce fel de drepturi fundamentale avem – cum ar fi libertatea de exprimare și libertatea de opinie. Dar învățăm și despre procesul jurnalistic, astfel încât știm că jurnaliștii respectă un cod etic și că există o organizație independentă pe care o pot reclama dacă cred că un jurnalist a inventat o poveste sau nu a verificat toate faptele.
Așadar, există sisteme care funcționează și oamenii știu că, dacă citesc știri de la o anumită publicaţie, pot avea încredere că acest lucru a fost făcut în mod corespunzător, respectând codul jurnalistic.
În acest fel, majoritatea oamenilor ar ști, de asemenea, că, dacă văd ceva care nu provine de la o sursă media de încredere, trebuie să verifice şi din alte surse, mai ales dacă este ceva care pare ciudat sau suspect.
– Se întâmplă ca jurnaliştii să publice ceva care nu este adevărat?
– Desigur, uneori se întâmplă acest lucru, dar, după cum am spus, există acest consiliu media care este de fapt un consiliu voluntar format din companiile media din Finlanda: ziare și canale TV.
Cu toții au fost de acord că vor respecta acest cod jurnalistic, dar, dacă acest consiliu media descoperă că există o poveste sau un jurnalist care nu a făcut ceva corect, atunci redacţia respectivă trebuie să publice corecția și trebuie să își ceară scuze.
„Tinerii urmăresc ştirile mai ales din reţele sociale”
– Acest program de educație mediatică a început în 2004, deci acum mai bine de 20 de ani. A schimbat această politică modul în care mass-media relatează și se raportează la public? Sunt jurnaliștii mai responsabili?
– Cred că jurnaliștii din Finlanda sunt foarte calificați, foarte bine pregătiți. Majoritatea dintre ei au studiat jurnalismul la universitate şi știm că își iau munca în serios. Și avem foarte puțin din ceea ce ați numi poate o „presă galbenă”.
De asemenea, trebuie să amintesc că suntem o țară mică, cu doar cinci milioane și jumătate de locuitori, și nu există atât de multe companii media care produc știri.
Și încă ceva: limba noastră este vorbită doar de finlandezi. Așadar, este o lume mică și oarecum izolată în ceea ce privește conținutul media. Și nu este atât de ușor pentru cineva din exterior să înceapă o campanie de dezinformare.
– Din câte am înțeles, această politică de educaţie mediatică a început ca o reacție la propaganda rusă care își poate traduce cu ușurință narațiunile în limba finlandeză. Cum arată propaganda rusă în Finlanda? Care sunt principalele retorici?
– Trebuie să vă corectez, pentru că noi nu credem că am început această activitate din cauza propagandei rusești. Am început-o pentru că ne dorim ca oamenii să fie mai familiarizați cu mass-media în general.
Aş putea spune că există destul de puțină propagandă rusă în comparație cu multe alte țări care sunt chiar vecinii noștri din sudul Europei. Nu prea știu de ce, poate pentru că nu este chiar ușor să creezi o poveste mincinoasă de succes aici. Și nu este vorba doar de limbă, ci și de faptul că oamenii sunt bine educați și urmăresc știrile.
Și, chiar dacă știm acum că tinerii urmăresc știrile mai ales din diferite rețele sociale și aplicații pe care le folosesc, redacţiile produc în continuare conținut și pentru aceste platforme, astfel încât ei știu că pot avea încredere într-o sursă.
„Populiştii sunt foarte pricepuţi în social media”
– Dar există lideri politici sau candidați extremiști care folosesc dezinformarea pentru a câștiga simpatia alegătorilor lor?
– Ei bine, avem un fel de partid populist de dreapta. În cadrul partidului, nu aș spune că sunt extremiști, dar cu siguranță sunt populiști. Iar unii dintre ei sunt foarte pricepuți în social media și au idei cu adevărat de extremă dreapta.
Așadar, în prezent, în guvernul nostru se află un partid populist de dreapta, care a obținut aproape 20% din voturi la ultimele alegeri parlamentare. Există politicieni individuali care, din când în când, pot chiar să răspândească unele dezinformări, dar partidul nu face acest lucru oficial.
Apoi, un alt lucru este că avem o minoritate de oameni care încearcă să răspândească diferite teorii ale conspirației. Dar este un grup relativ mic, iar numărul persoanelor care ar crede cu adevărat acest tip de dezinformare sau teorii ale conspirației este foarte mic.
„Avem de mult timp un sistem educațional gratuit şi profesionist”
– România este un teren fertil pentru știri false, iar asta nu este o surpriză pentru nimeni. De ce credeți că se întâmplă asta? Ce face ca o țară să fie un teren fertil pentru știrile false?
– Cred că explicaţia e complexă și vorba de o combinație a felului în care se raportează la istorie, politică, structuri educaţionale şi la rolul lor într-o societate democratică și deschisă. Dar este legat şi de diferite alte aspecte ale vieții noastre, cum ar fi lipsa de încredere.
Cred că, dacă ai o economie stabilă și toată lumea o duce bine, ai o educație bună și există locuri de muncă pentru majoritatea oamenilor, deci dacă societatea funcționează corect, poți începe să construiești încrederea.
Cred că succesul finlandez constă în faptul că avem de mult timp un sistem educațional gratuit şi profesionist și că acest lucru a sprijinit crearea tipului de democrație deschisă pe care îl avem acum. Și o parte a democrației, desigur, este că trebuie să permiți diferite tipuri de opinii politice. De exemplu, opiniile populiste de dreapta, atât timp cât acestea nu încalcă legea.
– Dacă industria știrilor false este mai degrabă un simptom al unei societăți care nu funcționează bine, să schimbi societatea e un proces lung. Nu e eficient să te axezi pe combaterea dezinformării?
– Răspunsul meu ar fi că este nevoie de timp și că nu există o soluție simplă. Dar cred că educația este esențială pentru toate acestea. Pentru că acesta este modul în care construim membrii societății noastre, educându-ne copiii și tinerii pentru a deveni cetăţeni responsabili. Și îi educăm să înțeleagă cum funcționează democrația, cum se construiește încrederea şi cât de important e să respectăm drepturile omului și alte drepturi constituționale pe care le avem.
Așadar, cred că este nevoie de timp, este un proces lung și cu siguranță nu există o soluție simplă.
De aceea este atât de complex și de dificil să abordezi această problemă, dar cred că trebuie să dezvolți sistemul ca un întreg. Și nimeni nu o poate face singur, aşa că e nevoie de toţi să înţelegem că suntem o parte importantă în consolidarea democraţiei.
