StiripesurseDiasporaCum se pregăteşte Uniunea Europeană pentru un Brexit dezordonat

Cum se pregăteşte Uniunea Europeană pentru un Brexit dezordonat

Publicat:

Respingerea de către parlamentul britanic a acordului de retragere din Uniunea Europeană, care a sporit temerile privind un Brexit dezordonat, a determinat mai multe state membre ale Uniunii Europene să-şi accelereze pregătirile pentru schimbările cauzate de retragerea Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord din blocul comunitar la 29 martie, conform calendarului prevăzut, comentează joi AFP, potrivit agerpres.

Comisia Europeană, care printre altele presează statele membre să adopte propriile măsuri la nivel naţional, a publicat 88 de note sectoriale în vederea pregătirii UE pentru un scenariu de Brexit fără acord.

Citește și : Theresa May nu se va duce la Forumul Economic de la Davos pentru a se consacra Brexitului

Executivul comunitar a prezentat la 19 decembrie aceste măsuri care vizează evitarea haosului pe 29 martie 2019 dacă până atunci nu este finalizat niciun acord privind o retragere ordonată a Regatului Unit din UE.

Măsurile respective se referă la drepturile cetăţenilor, cu o abordare ‘generoasă’ cu condiţia reciprocităţii, şi la sectoarele cele mai expuse: pieţele financiare, traficul aerian, vămile şi piaţa emisiilor de CO2.


Executivul UE a anunţat după votul de marţi seară din parlamentul britanic că va trimite o echipă în capitalele ‘Celor 27’ pentru a-şi coordona activitatea cu cele ale statelor membre.

”Nimic nu este lăsat la voia întâmplării”, a dat asigurări un purtător de cuvânt al Comisiei Europene.

Cea mai expusă este Republica Irlanda, ce are o frontieră terestră comună cu Regatul Unit. Dublinul a anunţat suplimentarea personalului vamal şi sanitar cu 1.000 de angajaţi, măsură considerată necesară în cazul retragerii Regatului Unit din UE, cu sau fără un acord.

În bugetul său pentru 2019, Irlanda a alocat 1,5 miliarde euro pentru amortizarea oricărei ‘unde de şoc’ legate de divorţul dintre britanici şi UE. În plus, în luna martie ar urma să fie adoptată de parlamentul irlandez o lege pentru a contracara consecinţele unui Brexit fără acord.

Aeroporturile şi porturile sunt vizate de măsuri speciale. Portul din Dublin a fost dotat cu locuri speciale pentru inspecţii şi au fost suplimentate parcările pentru camioane, iar personalul administrativ a fost suplimentat cu 144 de angajaţi.

Citește și : Cohen recunoaște că a manipulat sondaje de opinie din ordinul lui Trump

Franţa a declanşat joi planul său referitor la un Brexit fără acord, plan pregătit din aprilie 2018, care include un set de măsuri legislative şi juridice. Este vorba în special de reglementarea statutului celor aproximativ 200.000 de britanici care trăiesc în Franţa, care vor avea la dispoziţie 12 luni pentru a-şi clarifica situaţia, ”cu condiţia reciprocităţii” din partea Regatului Unit.

O altă măsură se referă la realizarea ”de urgenţă” a infrastructurilor necesare pentru a asigura controalele la frontiere începând cu 29 martie.

Foarte expusă în cazul unui Brexit fără acord este şi Olanda, mai ales ca urmare a legăturilor comerciale prin intermediul celui mai mare port din Europa, Rotterdam. Haga a alocat deja o rezervă financiară de 100 de milioane de euro şi are în vedere recrutarea a 900 de noi angajaţi vamali.

Săptămâna trecută guvernul olandez a anunţat că cei aproximativ 45.000 de cetăţeni britanici şi familiile lor care trăiesc în Olanda îşi vor păstra dreptul de a trăi şi a munci inclusiv în cazul unui Brexit fără acord, beneficiind de o perioadă de 15 luni pentru a solicita un permis de şedere.

Guvernul de la Madrid a lansat un site (http://www.lamoncloa.gob.es/brexit/Paginas/index.aspx) în vederea informării agenţilor economici, dar şi a cetăţenilor britanici stabiliţi în Spania şi a cetăţenilor spanioli care trăiesc pe teritoriul britanic.

Suedia îşi continuă pregătirile pentrru securizarea statutului celor 20.000-30.000 de britanici care trăiesc în ţara nordică şi pentru a sprijini companiile. Autorităţile suedeze au identificat patru sectoare sensibile – aprovizionarea cu medicamente, serviciile vamale, finanţe-bănci şi chestiuni sanitare şi fitosanitare.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.