Curtea Constituțională a Maltei a respins o nouă solicitare de eliberare a lui Paul al României

Publicat:

Curtea Constituțională a Maltei a respins o nouă solicitare de eliberare a lui Paul al României

Curtea Constituțională a Maltei a respins, miercuri, o nouă solicitare de eliberare a lui Paul Philippe al României, anunță Ministerul Justiției.

„Vă informăm că, astăzi, Curtea Constituțională a Maltei a respins o nouă solicitare a lui Paul Philippe al României de a fi eliberat. Acesta rămâne în arest până la judecarea definitivă a cererii de predare, adică 17 iunie”, transmit reprezentanții Ministerului Justiției, potrivit stiripesurse.


Citește și : CA obține câștig de cauză față de Cinema 1 privind insuficiența de programe locale

Conform acestora, Ministerul Justiției, Administrația Națională a Penitenciarelor, Curtea de Apel Brașov și toate autoritățile implicate și-au făcut treaba.

„Vom continua să depunem toate eforturile pentru ca fugarii să execute în penitenciarele din România pedepsele la care au fost condamnați”, arată reprezentanții ministerului.

Paul Philippe al României a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani şi 4 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de cumpărare de influenţă şi complicitate la abuz în serviciu, în dosarul Ferma Băneasa.

Citește și : Reţeaua de socializare X autorizează de acum în mod oficial conţinuturile pornografice

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Perciun: Banii donați în fondul clasei vor fi legalizați

Perciun: Banii donați în fondul clasei vor fi legalizați Guvernul a aprobat un regulament care prevede că părinții vor putea contribui financiar, benevol, necondiționat și...

Irina Vlah va candida la funcția de președinte al țării

Irina Vlah va candida la funcția de președinte al țării Fosta bașcană a Găgăuziei, Irina Vlah, și-a anunțat candidatura la prezidențialele din toamna lui 2024,...

A obținut poze intime ale unui cuplu și i-a șantajat cu răspândirea lor

A obținut poze intime ale unui cuplu și i-a șantajat cu răspândirea lor Un bărbat de 27 de ani din Ialoveni, a fost trimis în...

Andrei Zaharov, jurnalist de investigație, dat în căutare de autoritățile ruse

 Andrei Zaharov, jurnalist de investigație, dat în căutare de autoritățile ruse Ministerul Afacerilor Interne al Rusiei a dat în căutare jurnalistul de investigație Andrei Zaharov....

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.