StiripesursePoliticăCurtea de Conturi: Energocom nu a asigurat integritatea dosarelor și a...

Curtea de Conturi: Energocom nu a asigurat integritatea dosarelor și a înregistrat pierderi majore în 2023

Publicat:

Curtea de Conturi a prezentat concluziile auditului privind activitatea SA ”Energocom” pentru perioada 2021–2023, analizând achizițiile de gaze naturale, gestionarea stocului de securitate, activitatea comercială și operațiunile contabile ale companiei, transmite Telegraph.md

Achizițiile de gaze în stare de urgență – conforme, dar cu dosare incomplete

Raportul arată că achizițiile de gaze naturale în condițiile situațiilor de urgență au respectat cerințele Comisiei pentru Situații Excepționale, ale BERD și ale cadrului normativ relevant. Totuși, ”Energocom” nu a asigurat integritatea tuturor dosarelor de achiziții, ceea ce constituie o încălcare procedurală și un risc pentru transparență.

Citește și: Eurostat: Emisiile de gaze cu efect de seră generate de economia UE au scăzut cu 0,4% în trimestrul doi din 2025

Riscuri privind stocul de securitate de gaze – litigii și lipsa unor reglementări


Auditorii semnalează un risc ridicat de nerecuperare a costurilor pentru crearea și menținerea stocului de securitate, inclusiv din cauza unor litigii în derulare. În plus, stocul de gaze – evaluat la circa 541,4 milioane lei – este gestionat fără un cadru normativ clar odată cu încheierea stării de urgență. Această situație pune în pericol integritatea cantitativă și calitativă a rezervelor.

Pierderi de peste 315 milioane lei în 2023 la furnizarea gazelor la prețuri nereglementate

Curtea de Conturi constată că prețurile nereglementate de furnizare a gazelor au fost stabilite sub costurile reale, ceea ce a provocat pierderi importante.

  • 2021: profit net de 353 900 lei
  • 2022: profit net de 100,7 milioane lei
  • 2023: pierdere netă de 315,5 milioane lei

Reducerea artificială a prețurilor a fost unul dintre principalii factori care au generat pierderea masivă din 2023.

Furnizarea energiei electrice – activitate profitabilă

În schimb, prețurile nereglementate la energia electrică au fost stabilite corect, în conformitate cu regulile interne, rezultând profituri constante:

  • 2021: 2,9 milioane lei
  • 2022: 20,8 milioane lei
  • 2023: 57,8 milioane lei

Total 2021–2023: 81,5 milioane lei

Probleme în evidența creanțelor și activitatea filialelor din România

Raportul scoate în evidență și alte deficiențe majore:

Creanțele cesionate de la SA ”Termoelectrica” – circa 1,33 miliarde lei – nu au fost evaluate corect și au fost gestionate cu întârzieri, inclusiv din cauza semnării tardive a graficului de eșalonare.

Activitatea sucursalei și a entității-fiice din România, ”Energocom Gas & Power” SRL, nu a avut un impact semnificativ asupra performanțelor companiei, indicând necesitatea revizuirii strategiilor acestora.

Recomandările Curții de Conturi

Instituția propune o serie de măsuri de corectare, printre care:

  • Reglementarea procesului de gestionare a dosarelor de achiziții.
  • Crearea unui sistem informațional care să integreze datele contabile cu cele ale serviciului de trading.

Citește și: Stăuceni primește finanțare de la UE

  • Aplicarea corectă a standardelor internaționale pentru evaluarea stocurilor de gaze.
  • Monitorizarea strictă a graficului de rambursare a creanței ”Termoelectrica”.
  • Stabilirea procedurilor de monitorizare a activității filialei ”Energocom Gas & Power” SRL.

Raportul a fost transmis Parlamentului, Președinției, Guvernului, Ministerului Finanțelor, Ministerului Energiei, ANRE, Agenției Proprietății Publice și conducerii ”Energocom” pentru examinare și implementare.

Auditul a fost desfășurat conform Programului Curții de Conturi pentru anii 2024–2025.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Campanie națională pentru promovarea unui stil de viață sănătos

Aproximativ 500 de persoane au participat la lansarea Campaniei Naționale „Fii Smart – alege Sănătatea!”, desfășurată în raionul Dondușeni, în cadrul proiectului „Comunități responsabile...

Uniunea Europeană eliberează fonduri pentru Ungaria, dar cu ce preț?

Budapesta și Bruxelles-ul au anunțat un acord pentru eliberarea a 16,4 miliarde de euro din fondurile înghețate în timpul guvernului Orbán. Criticii guvernului se...

VIDEO Avocatul lui Tauber îşi sfătuieşte clienta să NU se întoarcă în Moldova

Avocatul deputatei Marina Tauber, Sergiu Moraru, susține că decizia Curții de Apel de a menține sentința de condamnare a clientei sale era una previzibilă...

Ilan Șor reacţionează la decizia justiţiei luată în cazul Tauber

Fugarul Ilan Șor a criticat decizia Curții de Apel Chișinău privind menținerea condamnării fostei deputate Marina Tauber, calificând hotărârea drept un act de persecuție...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.