StiripesurseDiasporaCurtea de Justiţie a Uniunii Europene, criticată pentru că limitează transparenţa...

Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, criticată pentru că limitează transparenţa cu privire la paradisurile fiscale

Publicat:

O decizie a justiţiei europene care limitează transparenţa cu privire la datele financiare, în numele respectării vieţii private, a provocat miercuri critici acerbe din partea ONG-urilor care au denunţat o lovitură dată luptei împotriva paradisurilor fiscale, informează AFP, potrivit agerpres

Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a invalidat marţi o dispoziţie a unei directive europene care prevede că informaţiile ce privesc beneficiarii reali ai entităţilor corporative înregistrate pe teritoriul statelor membre să fie accesibile în toate cazurile oricărui membru al publicului larg.

Citește și: Parlamentul European declară Rusia drept stat care sponsorizează terorismul

Potrivit Curţii, “accesul publicului larg la informaţiile privind beneficiarii reali constituie o ingerinţă gravă în drepturile fundamentale la respectarea vieţii private şi la protecţia datelor cu caracter personal consacrate la articolele 7 şi 8 din cartă. În plus, consecinţele potenţiale pentru persoanele vizate, care rezultă dintr-o eventuală utilizare abuzivă a datelor lor cu caracter personal, sunt agravate de faptul că, odată puse la dispoziţia publicului larg, aceste date pot fi nu numai consultate în mod liber, ci şi păstrate şi difuzate”.

“Într-un moment în care în circulaţie sunt mai mulţi bani murdari ca niciodată, această decizie dă o lovitură uneia din cele mai importante măsuri de transparenţă financiară din ultimii 20 de ani. Este imposibil să lupţi împotriva a ceea ce nu vezi. Decizia CJUE riscă să ne readucă în ignoranţă”, a estimat Patrick Lefas, preşedintele Transparency International France.


“Este un pas înapoi, o lovitură dată luptei împotriva corupţiei şi a paradisurilor fiscale. Numeroase anchete au fost realizate graţie acestor informaţii publice”, a declarat şi Quentin Parrinello, un purtător de cuvânt de la Oxfam.

Deschiderea registrelor naţionale a permis în special ancheta OpenLux, demarată de mai multe organizaţii media internaţionale, care au scos la lumină anul trecut practicile de evaziune fiscală ale unor persoane înstărite şi ale unor multinaţionale în Luxemburg.

Imediat după anunţul deciziei CJUE, Guvernul din Luxemburg a anunţat suspendarea accesului prin Internet la regimul beneficiarilor reali ai entităţilor corporative înregistrate pe teritoriul său. Ţările de Jos, criticate şi ele pentru practicile lor fiscale, au adoptat o măsură similară.

Citește și: Londra INTERZICE Scoţiei să organizeze un nou referendum privind independenţa

Quentin Parrinello şi-a exprimat speranţa că Executivul comunitar va revizui textul directivei europene pentru a putea justifica accesul publicului la datele privind beneficiarii reali.

“Comisia Europeană va analiza în profunzime implicaţiile deciziei pentru a evalua modificările care ar trebui aduse cadrului UE”, a declarat un responsabil al Executivului comunitar. Potrivit acestuia, Comisia Europeană este gata să lucreze împreună cu Parlamentul European şi statele membre pentru a asigura “conformitatea deplină a directivei cu decizia CJUE”.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a fost găsit MORT într-o mașină furată, scufundată într-un canal din Italia

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 36 de ani, a fost găsit fără viață într-un automobil furat, descoperit răsturnat și parțial scufundat...

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.