Curtea Internaţională de Justiţie cere SUA să suspende sancţiunile dictate împotriva Iranului

Publicat:

Curtea Internaţională de Justiţie (CIJ), principalul organ judiciar al Organizaţiei Naţiunilor Unite, a cerut miercuri Statelor Unite să ridice sancţiunile împotriva Iranului care vizează ajutorul umanitar şi aviaţia civilă, relatează dpa, Reuters şi AFP, conform agerpres.

Judecătorii CIJ au dat câştig de cauză Teheranului, care a susţinut că sancţiunile americane impuse în luna mai de administraţia preşedintelui american Donald Trump încalcă termenii Tratatului de prietenie americano-iranian din 1955 şi distrug economia şi moneda iraniene.


Citeşte şi: Două pachete cu ricină au fost trimise la Pentagon. Un alt colet suspect îl avea ca destinatar pe Donald Trump

Decizia curţii va avea probabil un impact limitat asupra implementării sancţiunilor pe care Washingtonul le-a reimpus şi înăsprit după retragerea SUA din acordul nuclear cu Iranul, notează Reuters.

“Curtea consideră că Statele Unite trebuie, conform obligaţiilor sale prevăzute în tratatul din 1955, să înlăture orice impediment care derivă din măsurile anunţate pe 8 mai 2018. Sancţiunile nu trebuie să afecteze exporturile către Iran de medicamente şi echipamente medicale şi de produse alimentare şi agricole, precum şi bunurile şi serviciile necesare pentru siguranţa aviaţiei civile”, a declarat Abdulqawi Ahmed Yusuf, preşedintele instanţei de judecată de la Haga.

Citeşte şi: Două pachete cu ricină au fost trimise la Pentagon. Un alt colet suspect îl avea ca destinatar pe Donald Trump

Sancţiunile impuse de Donald Trump împotriva Iranului, care includ “restricţii privind importurile şi achiziţiile necesare în scopuri umanitare (…) pot afecta grav sănătatea şi viaţa persoanelor aflate pe teritoriul iranian”, a declarat CIJ.

Decizia CIJ nu este definitivă şi poate fi atacată, notează dpa.

Acuzând SUA de “strangularea economiei sale”, Iranul a început o bătălie judiciară la CIJ după reintroducerea de către administraţia Donald Trump de sancţiuni unilaterale severe împotriva Teheranului, care fuseseră suspendate în baza acordului nuclear semnat în 2015 de Teheran şi marile puteri. 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Kamala Harris, Moldova și moldovenii

Kamala Harris, Moldova și moldovenii Moldovenii sunt puțin interesați de procesele politice care au loc în SUA. Aceasta chiar dacă sunt conștienți că de linia...

OPINIE – De ce este Maia Sandu lideră în toate sondajele din R. Moldova?

De ce este Maia Sandu lideră în toate sondajele din R. Moldova? Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri prezidențiale, 33,7% ar vota pentru actualul...

Europa îi rânjește în față propriului electorat (editorial)

Europa îi rânjește în față propriului electorat   Dreapta a câștigat teren la alegerile din Uniunea Europeană, însă noua ei conducere e tot cea veche   Alegătorii europeni...

Povestea lui Joe Biden: Moartea soției și a fiicei într-un accident, cancerul fiului Beau, politica

Povestea lui Joe Biden: Moartea soției și a fiicei într-un accident, cancerul fiului Beau, politica O inimă de piatră. Forțat să părăsească scena politică, furios...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.