StiripesurseDiasporaCurtea Supremă a Spaniei a decis rejudecarea cazului unui lider separatist...

Curtea Supremă a Spaniei a decis rejudecarea cazului unui lider separatist basc

Publicat:

Curtea Supremă a Spaniei a dispus luni rejudecarea cazului liderului unui partid naţionalist basc, la câteva luni după ce a anulat condamnarea sa, în urma deciziei Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO) conform căreia acuzatului i-a fost încălcat dreptul la un proces imparţial, informează Reuters, potrivit agerpres.

Arnaldo Otegi, în prezent lider al partidului de extremă-stânga Bildu, a fost condamnat în 2011 la zece ani de închisoare pentru tentativa de relansare a Batasuna, un partid declarat ilegal de Spania ca urmare a legăturilor sale cu organizaţia separatistă bască ETA. Otegi a efectuat o sentinţă redusă şi a fost eliberat în 2016.

Citește și : Negocierile post-Brexit fac uşoare progrese, dar pescuitul rămâne în continuare mărul discordiei

Parchetul spaniol a cerut o rejudecare, susţinând că ceea ce a numit o eroare procedurală nu ar trebui să conducă la eliminarea acuzaţiilor formulate la adresa lui Otegi.

Decizia Curţii Supreme vine la câteva zile după ce partidul Bildu a ajutat guvernul minoritar de stânga de la Madrid să aprobe în primă lectură bugetul şi ar putea afecta echilibrul de forţe într-un parlament profund fragmentat.


Otegi, un personaj important în mişcarea separatistă din Ţara Bascilor, a declarat constant că el şi ceilalţi acuzaţi în acest caz elaborau o strategie pentru pace şi nu au făcut nimic greşit.

”Ei nu ne-au dresat, nu ne-au îngenuncheat, nu ne-au subjugat! Zâmbiţi, vom învinge!”, a scris el luni pe Twitter după anunţul deciziei de rejudecare.

Citește și : Negocierile post-Brexit fac uşoare progrese, dar pescuitul rămâne în continuare mărul discordiei

În 2018, CEDO a ajuns la concluzia că lui Arnaldo Otegi i-a fost încălcat dreptul la un proces corect.

ETA, care în 2011 a declarat o încetare unilaterală a focului, a anunţat în 2018 că îşi încetează activitatea, după o campanie de cinci decenii de violenţă în Spania, în care au fost ucişi aproximativ 850 de oameni.

 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a fost arestat în Italia după ce a amenințat mai mulți copii cu un ciocan

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 31 de ani, a fost arestat în orașul italian Modena după ce, aflat în stare de...

R. Moldova a inaugurat un Consulat Onorific în Danemarca

Republica Moldova și-a extins reprezentarea consulară în Regatul Danemarcei prin inaugurarea Consulatului Onorific în orașul Roskilde. Noua structură consulară va deservi regiunea Zealand și...

Idei de afaceri: Un moldovean şi-a pus în cap să vândă apă „de Chișinău” în magazinele din Londra

Chișinăul ar putea avea propria marcă de apă îmbuteliată care să poarte numele orașului. Proiectul aparține unui moldovean din diasporă și a primit undă...

Proteste violente la Belfast! MAE le recomandă moldovenilor să fie extrem de prudenţi

Ministerul Afacerilor Externe și Ambasada Republicii Moldova din Marea Britanie recomandă moldovenilor să manifeste prudență sporită, să evite zonele în care au loc demonstrații...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.