StiripesurseExterneCurtea Supremă a Statelor Unite refuză să se pronunţe de urgenţă...

Curtea Supremă a Statelor Unite refuză să se pronunţe de urgenţă asupra imunităţii lui Trump

Publicat:

Curtea Supremă a Statelor Unite refuză să se pronunţe de urgenţă asupra imunităţii lui Trump

Donald Trump era protejat de imunitatea prezidenţială atunci când a încercat să inverseze rezultatele alegerilor din 2020? Curtea Supremă a Statelor Unite a refuzat vineri să se pronunţe de urgenţă asupra acestei chestiuni, un avantaj pentru republicanul care speră să amâne începerea procesului său, notează AFP.

Turbulentul om de afaceri, candidat la alegerile de la sfârşitul lui 2024, urmează să fie judecat cu începere din 4 martie pentru presiunile făcute cu ocazia ultimelor alegeri prezidenţiale, potrivit stiripesurse.ro.

Citeşte şi: Uniunea Europeană poate face R. Moldova mai puternică

Avocaţii săi, care încearcă prin toate mijloacele să amâne începerea procesului său pentru ca acesta să nu coincidă cu calendarul electoral, susţin că Donald Trump se bucură de “imunitate absolută” pentru acţiunile sale în timp ce era la Casa Albă. Şi că, din acest motiv, nu ar trebui să fie judecat.

Judecătoarea Tanya Chutkan, care va prezida dezbaterile din acest proces federal, a respins la începutul lui decembrie o primă cerere de imunitate, considerând că niciun text nu protejează un fost preşedinte împotriva urmăririi penale.


Avocaţii lui Donald Trump au contestat această decizie, cerând Curţii de Apel să se pronunţe în această chestiune. Însă această etapă suplimentară ar putea dura multe săptămâni şi riscă, în cele din urmă, să amâne începerea procesului fostului preşedinte.

La mijlocul lui decembrie, procurorul federal Jack Smith a sesizat Curtea Supremă a Statelor Unite, solicitând celei mai înalte instanţe a ţării să se pronunţe direct asupra acestei chestiuni, fără a aştepta Curtea de Apel.

Ceea ce Curtea Supremă, cu o majoritate conservatoare pentru că a fost larg remaniată de Donald Trump, a refuzat, prin urmare, vineri.

Încercări similare de a invoca imunitatea prezidenţială a lui Donald Trump au fost respinse de judecători, dar templul dreptului american nu a spus niciodată în mod direct dacă un fost şef de stat beneficiază de imunitate împotriva urmăririi penale.

Citeşte şi: Consiliul de Securitate al ONU ‘cere’ într-o rezoluţie un ajutor umanitar ‘la scară mare’ în Fâşia Gaza

Jurisprudenţa este cu atât mai vagă cu cât Donald Trump este primul fost preşedinte al Statelor Unite care a fost inculpat penal.

Omul de afaceri republican se pregăteşte să trăiască un an extraordinar din toate punctele de vedere, punctat de plimbări între sălile de judecată şi mitingurile de campanie.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

În Drochia va fi instalat un semafor inteligent

Lucrările de montare a obiectivului semaforic pe drumul național R7 R14–Drochia–Costești–frontiera cu România, la km 31+620, au demarat ieri, anunță Administrația Națională a Drumurilor...

Ploile abundente au dat peste cap sezonul căpșunilor

La sfârșitul lunii mai, producătorii moldoveni de fructe de pădure au început recoltarea căpșunilor din 2026 de pe plantațiile „în câmp deschis”. În jumătatea...

Pescarii au liber la peşte pe malurile Nistrului

Perioada de prohibiție instituită pentru protejarea resurselor biologice acvatice s-a încheiat, iar pescuitul recreativ și sportiv este din nou permis în sectoarele unde restricțiile...

Reţelele sociale şi platformele video depăşesc media tradiţionale (studiu)

Pentru prima dată, reţelele sociale şi platformele video sunt utilizate mai mult pentru informare la nivel mondial comparativ cu media tradiţionale, conform unui raport...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.