Curtea Supremă a SUA urmează să dezbată imunitatea penală invocată de Trump

Publicat:

Curtea Supremă a SUA urmează să dezbată imunitatea penală invocată de Trump

Curtea Supremă americană audiază joi argumente cu privire la imunitatea penală invocată de către Donald Trump – în calitate de fost preşedinte -, un dosar în care atât rapiditatea, cât şi substanţa hotărârii sale ar putea cântări greu în campania electorală, relatează AFP.

În urma deciziei de la 28 de februarie de a se pronunţa în această problemă, cea mai înaltă jurisdicţie americană a amânat procesul federal al fostului preşedinte republican cu privire la o tentativă ilegală de inversare a rezultatului alegerilor prezidenţiale din 2020, în care democratul Joe Biden a obţinut o victorie, potrivit stiripesurse.ro.


Citește și : 34.049 de palestinieni ucişi în Gaza de la începutul ofensivei Israelului la 7 octombrie (Ministerul Sănătăţii enclavei)

Donald Trump – vizat de patru proceduri penale – încearcă prin multiple recursuri să fie judecat cât mai târziu posibil, în orice caz după alegerile din noiembrie.

Procesul în care este judecat la New York cu privire la plăţi suspecte în campania electorală din 2016 a îneput la 15 aprilie şi ar putea să fie singurul cu in deznodământ înainte de alegeri.

Dosarul federal cu privire la alegerile din 2020 – probabil cel mai grav -, instruit de procurorul special Jack Smith, este suspendat până când Curtea Supremă tranşează în această problemă de imunitate penală a unui fost preşedinte.

Apărarea susţine că, fără o astfel de imunitate, un preşedinte nu şi-ar putea ”îndeplini corect funcţia” şi că niciodată niciun predecesor al lui Donald Trump nu a fost urmărit penal.

”Această inculpare este o premieră istorică din cauza gravităţii particulare a presupusului comportament”, îi replică procurorul special în argumentyele sale scrise.

”Gravitatea, amploarea şi pagubele cauzate democraţiei de infracţiunile acuzate este unică în istoria americană”, subliniază el.

”FEREASTRĂ ÎNGUSTĂ”

Imensa majoritate a experţilor juridici îi prezic lui Donald Trump o înfrângere usturătoare – la fel ca în prima instanţă şi apoi în apel.

”Îmi este greu să cred că chiar şi această Curte Supremă foarte, foarte conservatoare, foarte pro-Trump, să fie înclinată să se pronunţe în favoarea poziţiei potrivt căreia un fost preşedinte se bucură de o imunitate totală, indiferent ce-ar face”, declară AFP un profesor de drept constituţional de la Universitatea Hofstra, în apropiere de New York, James Sample.

”Cred că scorul va fi Jack Smith 1, Donald Trump 0″, rezumă el.

”Pentru nevoile acestui dosar penal, fostul preşedinte Trump a devenit cetăţeanul Trump, cu aceleaşi protecţii ca orice inculpat. Însă toată imunitatea care ţine de puterea executivă, care ar fi putut să-l protejeze pe când era preşedinte în funcţie nu îl mai protejează de aceste urmăriri” penale, au scris trei judecători de apel în hotărârea lor unanimă.

Însă, pentru ca procesul – prevăzut iniţial în martie şi amânat sine die din cauza sesizării Curţii Supreme – să poată avea loc, este necesar ca cei nouă judecători să se pronunţe cu celeritate.

”Rămâne o fereastră, dar ea este strâmtă şi se închide. Ei trebuie să acţioneze rapid, caz în care există o şansă ca procesul să poată începe în toamnă, la sfârşitul lui august sau începutul lui septembrie”, declară AFP un fost procuror federal, Randall Eliason, profesor de drept penal la Universitatea George Washington.

”Curtea trebuie să ţină cu adevărat cont de faptul că este vorba despre un dosar unic”, apreciază el.

Citește și : Zelenski insistă: Vrem aparare aeriană și avioane! Acum!

”Nu am mai avut niciodată înainte o situaţie în care un acuzat are potenţial posibilitatea să-şi anuleze propria inculpare, în cazul în care câştigă alegerile. Iar atunci nu va mai exista niciodată un proces”, subliniază el.

”De aceea este un dosar foarte particular, care justifică o hotărâre cu adevărat rapidă”, conchide Randall Eliason.

În cazul în care este ales din nou, Donald Trump ar putea, după o învestire în ianuarie 2025, să ordone oprirea urmăririlor penale federale împotriva sa.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Prognoza meteo 4 mai 2024. Cum e vremea în R.Moldova și care sunt previziunile pentru astăzi

Prognoza meteo 4 mai 2024. Cum e vremea în R.Moldova și care sunt previziunile pentru astăzi Vreme caldă și cer însorit prognozează pentru astăzi, 4...

Sâmbăta Mare: Ce tradiții de Paște există în întreaga lume

Sâmbăta Mare: Ce tradiții de Paște există în întreaga lume Paștele este o sărbătoare celebrată pe tot globul. Și, în timp ce unii oameni o...

Canada va acorda un împrumut major Executivului pentru dezvoltarea sectorului energetic și judiciar

Canada va acorda un împrumut major Executivului pentru dezvoltarea sectorului energetic și judiciar Canada va acorda Republicii Moldova un sprijin financiar pentru dezvoltarea sectorului energetic...

Horoscop 4 mai 2024

Horoscop 4 mai 2024 Astrologii vin cu veşti surprinzătoare pentru unii nativi. Scorpionii singuri au şanse mari să găsească un partener potrivit astăzi, în...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.