StiripesurseȘtirile zileiCurtea Supremă israeliană a decis demolarea unui sat de beduini din...

Curtea Supremă israeliană a decis demolarea unui sat de beduini din Cisiordania

Publicat:

Curtea Supremă din Israel a respins miercuri petiţiile formulate împotriva demolării satului de beduini Khan al-Ahmar, localitate din Cisiordania a cărei soartă a devenit motiv de îngrijorare la nivel internaţional şi de proteste din partea palestinienilor, transmit Reuters şi AFP, potrivit agerpres.

Decizia deschide calea către demolarea satului în care locuiesc în prezent circa 180 de beduini, majoritatea fiind crescători de oi şi capre.

Citeşte şi: Donald Trump vrea ca toată lumea să pună o presiune maximă pe Iran

Satul Khan al-Ahmar se află între două colonii evreieşti şi a fost construit fără a avea autorizaţia Israelului, despre care palestinienii susţin că este imposibil de obţinut.

Autorităţile israeliene afirmă că vor muta locuitorii satului într-o zonă situată la circa 12 kilometri, în apropierea satului palestinian Abu Dis.


Ministrul israelian al Avigdor Lieberman a salutat decizia de miercuri a Curţii Supreme. ”Khan al-Ahmar va fi evacuat! Felicit Curtea Supremă pentru decizia sa curajoasă, în faţa ipocriziei orchestrate de Abu Mazen (numele de luptător al preşedintelui palestinian Mahmud Abbas), de stânga şi de statele europene”, a scris Lieberman pe Twitter.

Originari din Tel Arad, în deşertul Negev, locuitorii din Khan al-Ahmar au fost alungaţi de armata israeliană pentru prima dată în anii ’50 ai secolului trecut. După prima lor mutare, membrii comunităţii au închiriat pământ pentru a locui şi a-şi creşte turmele în zona în care este situată în prezent colonia Kfar Adumim. Au fost apoi mutaţi pentru a doua oară, după care s-au mutat în locul în care se află în prezent.

Autorităţile israeliene au refuzat să le furnizeze localnicilor apă curentă – deşi le permit accesul la o conductă de apă de lângă autostradă – sau curent electric. Beduinii şi-au montat panouri solare pentru a beneficia de curent electric, însă s-a întâmplat nu o dată ca acestea să fie ridicate de soldaţii israelieni. De asemenea, beduinii nu dispun de un sistem de canalizare sau de drumuri asfaltate şi nu au voie să-şi construiască case sau imobile de utilitate publică din cărămidă, iar terenul de păşunat le-a fost restrâns.

Citeşte şi: Emisari ai Seulului au ajuns la Phenian

Bătălia legală pentru Khan al-Ahmar a început în 2009, după ce un ONG italian i-a ajutat să-şi construiască şcoala din chirpici şi anvelope de cauciuc, pentru copiii sătenilor. La doar o lună după deschiderea şcolii, armata israeliană a dispus demolarea ei, afirmând că se află prea aproape de o zonă aprobată pentru dezvoltare. După un proces care a împiedicat demolarea şcolii în acelaşi an, coloniile din apropiere Kfar Adumim, Alon şi Nofei Prat, precum şi ONG-ul de dreapta Regavim au dat armata în judecată pentru a o obliga să execute 257 de ordine de demolare care vizau comunitatea de beduini, printre care şi şcoala.

A urmat o bătălie juridică de mai mulţi ani, care a reuşit să împiedice ca şcoala şi satul să fie demolate. În august 2017, ministrul apărării israelian Avigdor Liberman a anunţat însă că armata se pregăteşte să demoleze Khan al-Ahmar, precum şi satul Susiya, din zona oraşului Hebron.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

“Asta îl face să pară un idiot”, “Echipei lui ar trebui să-i fie rușine”: o fostă aliată a lui Donald Trump critică strategia președintelui...

Marjorie Taylor Greene, o fostă protejată a Partidului Republican, a atacat echipa președintelui.   Statele Unite au lansat în zorii zilei de joi noi atacuri aeriene...

R. Moldova a inaugurat un Consulat Onorific în Danemarca

Republica Moldova și-a extins reprezentarea consulară în Regatul Danemarcei prin inaugurarea Consulatului Onorific în orașul Roskilde. Noua structură consulară va deservi regiunea Zealand și...

Igor Dodon a cerut autorităților de la Chişinău să reia discuțiile de cooperare cu Rusia

Autoritățile Republicii Moldova trebuie să reia rapid negocierile cu Rusia, inclusiv privind aprovizionarea cu gaze, deoarece țara alunecă din ce în ce mai mult...

Tenismenii moldoveni au câştigat grupa din Cupa Davis

Echipa națională de tenis a Republicii Moldova a încheiat pe primul loc grupa din Cupa Davis și a obținut promovarea în play-offul Grupei Mondiale...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.