StiripesurseDiasporaCutremur cu magnitudinea 5,6 la 30 de km vest de Tirana;...

Cutremur cu magnitudinea 5,6 la 30 de km vest de Tirana; peste 20 de răniţi şi imobile avariate

Publicat:

Peste 20 de persoane au fost rănite uşor şi au fost spitalizate, dar nu există morţi, a anunţat pentru AFP purtătorul de cuvânt al Ministerului Apărării, Albana Qajaj, potrivit agerpres.

Aceasta a precizat că rănile sunt uşoare şi au fost provocate de căderea unor obiecte sau bucăţi de ziduri sau au fost persoane care au avut atacuri de panică.

Citește și : Malta a preluat o parte a migranţilor salvaţi de nava Ocean Viking

“Există case şi clădiri deteriorate, dar care nu s-au prăbuşit”, a adăugat Albana Qajaj, adăugând că un nou bilanţ va fi difuzat în cursul serii.

Potrivit Serviciului de prospectare geologică al SUA (USGS), seismul a avut magnitudinea de 5,6, cu epicentrul localizat la o adâncime de 10 kilometri în zona Durres. Mişcarea seismică a fost resimţită pe o rază de 250 de kilometri.


Conform Ministerului Apărării, acest şoc este cel mai puternic din ultimii 20-30 de ani din Albania. Balcanii sunt o zonă cu activitate seismică puternică, iar cutremurele sunt frecvente, adaugă AFP.

Localnicii au declarat că la Tirana cutremurul s-a simţit foarte puternic, fiind văzuţi oameni care alergau panicaţi pe străzi pentru a se adăposti.

Electricitatea şi liniile telefonice au fost întrerupte în mai multe zone, făcând comunicaţiile dificile.

Citește și : Mii de oameni s-au mobilizat pentru Ziua Mondială a Curăţeniei

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.