StiripesurseExterneCUTREMUR puternic în Grecia! Seismul s-a resimţit şi în sudul Italiei

CUTREMUR puternic în Grecia! Seismul s-a resimţit şi în sudul Italiei

Publicat:

CUTREMUR puternic în Grecia! Seismul s-a resimţit şi în sudul Italiei

Un cutremur cu magnitudinea 5,7 a zguduit vineri sudul Greciei la ora 07:12 GMT, a anunţat Centrul German de Cercetare în Geoştiinţe (GFZ), informează Xinhua, potrivit stiripesurse.ro.

Citeşte şi: Franța, SUA și România ar putea apăra Republica Moldova în cazul unui eventual atac – Stiripesurse.md

Epicentrul seismului, la o adâncime de circa 10 kilometri, a fost determinat iniţial ca fiind la 37,44 grade latitudine nordică şi 21,23 grade longitudine estică.

Unda seismică a fost resimţită şi în Italia, mai ales în Sicilia şi zonele sudice.

“Seismul a fost înregistrat la ora locală 09:12 (07:12 GMT) la o adâncime de circa 20 de kilometri, într-o zonă în care cutremurele sunt frecvente”, a declarat seismologul Gerassimos Papadopoulos la televiziunea publică ERT.


Două replici, cu magnitudinea 2,9, respectiv, 4,5 au urmat acestui cutremur, potrivit lui Gerassimos Papadopoulos.

Seismul a fost resimţit pe insula Zakynthos, aflată în apropiere, dar şi în peninsula Peloponez.

Din fericire, cutremurul nu a provocat victime sau daune materiale importante.

Observatorul din Atena raportase iniţial două cutremure succesive cu magnitudinea 5,2, respectiv 5,7, însă Gerassimos Papadopoulos nu a exclus “o eroare de sistem”şi a raportat un singur cutremur cu magnitudinea 5,7.

Insulele Strofade cuprind două insule, una nelocuită, iar cealaltă adăpostind o mănăstire.

Grecia este situată pe falii geologice majore, iar cutremurele sunt frecvente, în special în larg, însă de obicei nu provoacă victime sau pagube majore.

Ultimul cutremur cu victime din Grecia, cu magnitudinea 7, a avut loc la 30 octombrie 2020 în Marea Egee, între insula grecească Samos şi oraşul Izmir (vestul Turciei). 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

Guvernul Tofan NU va majora vârsta de pensionare

Vârsta de pensionare în Republica Moldova nu va fi majorată în următorii ani. Asigurarea vine din partea prim-ministrului Vasile Tofan, care a subliniat că...

„Șansa” lui Șor va fi dizolvată

Partidul „Șansă”, afiliat condamnatului fugar Ilan Șor, ar urma să fie dizolvat. O hotărâre în acest sens a fost pronunțată de magistrații Curții de...

Sute de cartușe din cel de-al Doilea Război Mondial au fost descoperite pe un șantier din Anenii Noi

Peste 500 de cartușe din perioada celui de-al Doilea Război Mondial au fost descoperite în satul Șerpeni, raionul Anenii Noi. Munițiile au fost găsite...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.