StiripesurseSintezeUDPATE. CUTREMUR puternic în sud-estul Iranului - VIDEO

UDPATE. CUTREMUR puternic în sud-estul Iranului – VIDEO

Publicat:

Un seism cu magnitudinea 6,2 s-a produs marţi în provincia Kerman din sud-estul Iranului, potrivit Centrului seismologic din cadrul Universităţii din Teheran, informează agenţiile de presă AFP şi Reuters, potrivit agerpres.

Seismul a fost resimţit la ora locală 12:13 (08:43 GMT) într-o regiune deja lovită pe 1 decembrie de un cutremur de pământ de 6 grade care nu a făcut nicio victimă, potrivit Universităţii din capitala iraniană.

La o jumătate de oră după seismul de marţi, televiziunea publică iraniană a afişat pe ecran un mesaj în care se afirmă că nu au fost raportate deocamdată victime şi pagube materiale.

Citeşte şi: Trei femei revin cu acuzaţiile la adresa lui Trump: ‘Şi-a pus mâinile peste tot, mă săruta şi mă atingea’

Epicentrul seismului a fost localizat în Hejdak, o localitate aflată la 50 de kilometri nord faţă de Kerman, capitala provinciei omonime, un oraş situat la o distanţă de 800 de kilometri sud-est faţă de Teheran. Cutremurul s-a produs la o adâncime de 57 de kilometri.


Seismul a fost urmat după nouă minute de o replică cu magnitudinea de 3,8, au anunţat specialiştii de la Universitatea Teheran.

Potrivit Serviciului de prospectare geologică al Statelor Unite (USGS), prima replică a cutremurului ar fi avut o magnitudine de 5,9.

Luna trecută, în aceeaşi regiune s-a produs un seism de 7,3 grade, care a făcut cel puţin 530 de victime. Preşedintele Hassan Rohani a subliniat eforturile depuse de guvernul ţării sale, care a oferit ajutor şi locuinţe temporare familiilor afectate de cutremurul din luna noiembrie. Criticii lui spun însă că reacţia guvernului iranian nu a fost suficient de rapidă şi nici pe măsura necesităţilor.

Ştire iniţială: Un seism cu magnitudinea de 6,2 s-a produs marţi în provincia Kerman din sud-estul Iranului, au anunţat companiile publice de mass-media din această ţară, citate de Reuters, conform agerpres.

Oficialii iranieni nu deţin deocamdată informaţii despre posibile victime şi răniţi în urma acestui seism.

Cutremurul de pământ s-a produs în apropiere de oraşul Hejdak, potrivit postului public de televiziune din Iran.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Frontul din Ucraina, aproape nemișcat în iunie, după ce trupele ruse au pierdut impulsul

Linia frontului a rămas în mare parte neschimbată în iunie în Ucraina, ca urmare a unei pierderi de impuls din partea trupelor ruse în...

Primăria Capitalei bagă 500.000 de lei în modernizarea gimnaziului din Vatra

Sălile de clasă și spațiile de alimentație destinate elevilor de la Gimnaziul „Gheorghe Malarciuc” din orașul Vatra vor fi modernizate. Primăria orașului Chișinău va...

Vechea Europă în lumea nouă: Totul a explodat cu Trump şi UE trebuie să acţioneze rapid

Uniunea Europeană (UE) are reputaţia de a fi o maşinărie lentă şi greoaie care se chinuie să ajungă la acorduri, dar există un lucru...

Guvernul Sánchez, ținta criticilor publice după condamnarea lui Ábalos

Solicitările de dizolvare a Parlamentului, precum și moțiunea de cenzură împotriva guvernului socialistului Pedro Sánchez nu au întârziat să apară în Spania după condamnarea...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.