StiripesurseȘtirile zileiCyril Ramaphosa: Eliberarea lui Nelson Mandela a marcat "moartea" apartheidului

Cyril Ramaphosa: Eliberarea lui Nelson Mandela a marcat “moartea” apartheidului

Publicat:

Preşedintele sud-african Cyril Ramaphosa a evocat marţi într-un discurs rostit la Cape Town eliberarea din închisoare, acum trei decenii, a eroului luptei anti-apartheid Nelson Mandela, moment ce a marcat “moartea” regimului rasist, transmit AFP, dpa şi EFE, potrivit agerpres.

“În ziua când a fost eliberat Mandela, am ştiut toţi că apartheidul este mort”, a spus Ramaphosa, adresându-se publicului din acelaşi balcon al primăriei din Cape Town unde i-a ţinut microfonul lui Nelson Mandela la câteva ore după eliberarea acestuia, la 11 februarie 1990, după 27 de ani petrecuţi după gratii pentru opoziţia sa faţă de politicile de supremaţie albă ale guvernului.

Citește și : Hassan Rohani: ‘SUA nu suportă victoria Republicii islamice!’

În acea zi, Mandela, condamnat la detenţie pe viaţă în 1964 pentru sabotaj şi complot împotriva statului ca lider al aripii înarmate a Congresului naţional african (ANC), a ieşit din închisoare, la câteva zile după ce preşedintele alb de atunci al Africii de Sud, Frederik de Klerk, a anunţat reforme vizând o tranziţie negociată spre democraţie, anularea interzicerii ANC ce data din 1960 şi eliberarea de deţinuţi politici.

Patru ani mai târziu, Nelson Mandela a devenit primul preşedinte de culoare al Africii de Sud. În 1993, De Klerk şi Mandela – decedat în 2013 – au împărţit Premiul Nobel pentru Pace.


Cyril Ramaphosa a subliniat marţi că, deşi ar fi putut urmări răzbunarea, Nelson Mandela a ales tonul reconcilierii şi reconstrucţiei.

“Ziua de 11 februarie va rămâne pentru totdeauna în istoria lumii, nu doar a Africii de Sud”, a conchis preşedintele sud-african.

Totuşi, la un sfert de secol de la primele alegeri democratice din ţară, inegalităţile sociale se menţin profunde în Republica Sud-africană, economia este marcată de un şomaj foarte ridicat (29%), iar criminalitatea şi corupţia proliferează, notează EFE şi dpa.

Citește și : Parlamentul Macedoniei de Nord a ratificat aderarea la NATO

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Șapte flori ușor de întreținut ce vor crește biodiversitatea din grădină

Un expert în grădinărit recomandă șapte flori care pot ajuta la transformarea spațiilor exterioare în paradisuri prietenoase cu polenizatorii, fără prea mult efort. Un expert...

Ulei de măsline, lămâie și scorțișoară: motivul pentru care acest amestec a devenit atât de popular

Ulei de măsline, coajă de lămâie și scorțișoară: trei ingrediente pe care le ai sigur în bucătărie. Combinate, devin un parfum natural de cameră...

Avertisment de la conducerea FMI: Aprovizionarea globală cu energie își va reveni greu după războiul din Iran

Directorul general al Fondului Monetar Internaţional (FMI), Kristalina Georgieva, a salutat, luni, acordul încheiat între Teheran şi Washington, transmite AFP, conform Agerpres. Aceasta a...

UE revizuiește drepturile pasagerilor aerieni după două decenii: Mai multă transparență și protecție pentru călători

Uniunea Europeană a ajuns la un acord politic pentru prima revizuire majoră a drepturilor pasagerilor aerieni din ultimii peste 20 de ani, informează Agerpres....

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.