StiripesurseDiasporaDanemarca va continua să ofere rezidenţilor cu vârste sub 18 ani...

Danemarca va continua să ofere rezidenţilor cu vârste sub 18 ani vaccinul Moderna

Publicat:

Agenţia pentru Sănătate din Danemarca a anunţat vineri că va continua să ofere rezidenţilor cu vârste sub 18 ani vaccinul anti-COVID-19 produs de compania americană Moderna şi că o declaraţie a sa de miercuri, care sugera suspendarea imunizărilor cu acest ser, a fost, de fapt, o eroare de comunicare, informează Reuters, potrivit agerpres.

“Recomandările din Danemarca nu au fost modificate”, au precizat reprezentanţii agenţiei daneze.

Citește și : Centrul Carter ar putea trimite o misiune electorală în Venezuela

“Agenţia pentru Sănătate din Danemarca crede în continuare că ambele vaccinuri anti-COVID-19 cu ARN mesager, atât cel produs de Pfizer-BioNTech, cât şi cel de la Moderna, sunt vaccinuri foarte eficiente, care joacă un rol important în programul de vaccinare generală din Danemarca”, au adăugat ei, vineri.

Miercuri, Suedia a anunţat că va întrerupe inoculările cu vaccinul Moderna pentru rezidenţii născuţi începând din anul 1991, întrucât datele medicale arată o creştere a riscului de miocardită şi pericardită în rândul persoanelor tinere care au fost vaccinate cu acest ser.


Apoi, la scurt timp după aceea, Agenţia pentru Sănătate din Danemarca a anunţat că, în condiţiile în care vaccinul Pfizer-BioNTech reprezenta oricum principala sa opţiune de vaccinare pentru tinerii danezi din grupa de vârstă 12-17 ani, a decis să stopeze administrarea vaccinului Moderna în rândul rezidenţilor cu vârste mai mici de 18 ani, în virtutea “principiului precauţiei”.

Ulterior, agenţia daneză a retractat acea declaraţie, dar, între timp, Finlanda a decis la rândul ei să întrerupă vaccinările cu serul Moderna.

“Am comunicat foarte rău în acest caz. A fost, pur şi simplu, o formulare proastă”, a declarat directoarea agenţiei daneze, Tina Gustavsen.

Citește și : Jurnaliştii Maria Ressa şi Dmitri Muratov au câştigat premiul Nobel pentru Pace

“Simţim că trebuie să spunem că nu am fost îngrijoraţi. Credem că serul Moderna este un vaccin bun şi eficient şi vom continua să îl folosim în programul (de vaccinare) din Danemarca”, a adăugat ea.

Potrivit aceleiaşi agenţii, aproximativ 1.200 de rezidenţi cu vârste de până la 18 ani au fost inoculaţi în Danemarca până în prezent cu vaccinul Moderna.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.