StiripesursePoliticăDaniel David: În UE va fi pacea și bunăstarea pentru Rep....

Daniel David: În UE va fi pacea și bunăstarea pentru Rep. Moldova, care împreună cu România va fi o voce și mai puternică

Publicat:

Gândirea critică ar trebui să devină o disciplină în sine, dar, în același timp, o metodă transversală de predare, în cadrul tuturor materiilor, în contextul în care pseudoștiința și fake news-ul câștigă tot mai mult teren. Știința reprezintă antidotul la manipulare, susține Ministrului Educației și Cercetării din România, Daniel David, într-un interviu la Radio Chișinău.

Ministrul a transmis și un mesaj pentru cetățenii Rep. Moldova, îndemnându-i să-și întărească setul de valori cu un conținut european, democratic. În Uniunea Europeană va fi siguranță și bunăstare, iar România și Rep. Moldova împreună vor fi o voce și mai puternică pentru ceea ce înseamnă limba și cultura românească.

Citește și: Expert: Finalizarea liniei electrice Vulcănești–Chișinău va permite Republicii Moldova să elimine dependența de Centrala de la Cuciurgan

Mișcarea antisistem, bazată pe pseudocunoaștere și pe lipsa gândirii critice, deși se manifestată în întreaga lume, în zona Europei de Est, are efect accentuat, susține ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, aflat, zilele trecute, în prima sa vizită oficială în Rep. Moldova. Daniel David a evidențiat și factori posibili, determinanți.

„În zona noastră, oarecum, efectul este accentuat și pe fondul unei educații poate mai puțin eficiente și incluzive. Dacă ești, totuși, un om educat și ai învățat despre gândirea critică, știi cum să te raportezi la informații, la manipulări, la informațiile care acționează asupra ta. Și trebuie să recunoaștem că, uneori, instituțiile nu au funcționat destul de bine pentru oameni și n-am dus în acele instituții oameni care să fie cu o credibilitate foarte mare. Combinând toate aceste lucruri, vedem o mișcare anti-sistem puternică, peste tot în lume, dar, sigur, extrem de puternică în zona estică, în Europa de Est, inclusiv în România și în Republica Moldova”, a declarat Daniel David.


Educația a fost domeniul primelor relații de cooperare între Rep. Moldova, imediat după obținerea independentei sale și România prin miile de burse în universități și licee pe care guvernul de la București continuă să le ofere de peste 30 de ani tinerilor din stânga Prutului. În acest sens, Daniel David s-a referit la relațiile între cele două maluri ale Prutului.

„România , așa cum i-am spus și ministrului, este aici să ajute. Pe latura educației, nu vrea să își asume un rol pe care îl are Ministerul Educației de aici, nu vrea să încurce. Poate am insistat numai pe varianta win-win, dar este și cealaltă variantă în care, când putem ajuta, o facem. Trebuie doar să ni se spună și vom căuta acele mijloace prin care putem să contribuim. De exemplu, de ce n-am avea mai multe programe comune organizate aici, în Republica Moldova, între universitățile noastre? Oricum, voi vă dezvoltați, vă reorganizați, are loc regândirea universităților, institutelor, ceea ce cred că este un lucru bun. În lumea în care trăim, masa critică contează. Când ești fragmentat, chiar dacă ești bun, ești uneori prea mic ca să contezi”, a spus Daniel David, citat de Radio Chișinău.

În Uniunea Europeană va fi pacea și bunăstarea pentru Rep. Moldova, care împreună cu România va fi o voce și mai puternică, a fost mesajul ministrului Educației Daniel David pentru cetățeni.

Citește și: Siegfried Mureșan: Rusia va încerca din nou să influențeze alegerile parlamentare din R. Moldova

„Acolo o să ne regăsim, în structura Uniunii Europene, în care, până la urmă, împreună cred că o să avem o voce și mai puternică pentru ceea ce înseamnă limbă, cultură românească, sau, dacă vreți, cu nuanțele moldovenești, care există, inevitabil, aici. Dar opțiunea democratică, să știți, cu toate limitele ei, cu toate problemele pe care le vedem, nu are alternativă. Oricât de nemulțumiți suntem de democrație, mereu ai șansa să o corectezi, să o îmbunătățești. Nu putem risca, nici pentru noi, nici pentru copii, să ne reîntoarcem la structuri sociale pe care le-am avut. Deci, setul valoric european, democratic- luptăm pentru acest set și îl îmbunătățim din mers”, a conchis Daniel David.

Amintim că Ministrul Educației și Cercetării din România, Daniel David, s-a aflat sâmbătă, 7 iunie, într-o vizită oficială în Rep. Moldova, la invitația omologul său de la Chișinău, Dan Perciun. Oficialul a participat și la lansarea celei de-a doua etape de proiecte comune între cercetătorii de pe ambele maluri ale Prutului, în baza unui fond comun, în care urmează să fie alocate aproape 4 milioane de euro.

 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

‘Medicină animală’: un spital de psihiatrie folosește măgari în scop terapeutic

Un spital de psihiatrie de lângă Paris folosește măgari în cadrul unui program de terapie asistată de animale, destinat pacienților care suferă de afecțiuni...

Baltazar, ultimul tăietor de gheață: o meserie care a murit odată cu apariția primelor congelatoare

Înainte de apariția congelatoarelor de uz casnic, mii de oameni își riscau viața pe lacuri înghețate și în munți înalți pentru ca noi să...

Hollywoodul o omagiază pe Marilyn Monroe, la 100 de ani de la nașterea sa

Hollywoodul dă startul luni unei serii de evenimente speciale dedicate împlinirii a 100 de ani de la nașterea lui Marilyn Monroe, o emblemă a...

Marea Britanie: Poliția trebuie să demonstreze că e oarbă la culoarea pielii

Reformele instituite după uciderea lui Stephen Lawrence par să fi rătăcit de la obiectivul lor inițial, acela de a impune un tratament egal pentru toți. Uciderea...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.