StiripesurseEconomieDclarația oficială a Asociației Forța Fermierilor în urma protestelor: Fermierii sunt...

Dclarația oficială a Asociației Forța Fermierilor în urma protestelor: Fermierii sunt în stare de disperare

Publicat:

În urma protestului de ieri, 14 august, membrii Asociației „Forța Fermierilor” au venit cu o declarație oficială în care se arată profund indignați de comportamentul „arogant” al reprezentanților Guvernului în legătură cu producătorii agricoli.

„Propunerea, care ne-a fost transmisă prin intermediul polițiștilor privind înscrierea la audiență la prim-ministru, nu este altceva decât bătaia de joc față de oameni, care hrănesc țara și prin impozitele lor achită salariile demnitarilor de stat, inclusiv cele dublate recent.

Citește și : Rusia jură răzbunare pentru ‘atacul terorist’ ucrainean asupra podului din Crimeea

Este o atitudine față de asociația profesională, care categoric nu poate fi tolerată întru țara cu aspirațiile europene”, spun fermierii, transmite Știri.md.

Potrivit reprezentanților Asociației „Forța Fermierilor”, cele două Regulamente privind alocarea compensațiilor și repartizarea motorinei, care au fost aprobate la ultima ședință a Cabinetului de miniștri sub presiunea agricultorilor protestatari, prevăd un sprijin care nu acoperă nici 25% din pierderile fermierilor la culturile de prima grupă.


De asemenea, aceștia menționează că decizia privind alocarea celor 200 de milioane de lei din Fondul de intervenții pentru compensații încă nu există. Totodată, nu se cunoaște când ajunge motorina din România.

În acest context, reprezentanții Asociației „Forța Fermierilor” au solicitat o discuție complexă cu prim-ministrul și cu ministrul Agriculturii despre situația actuală pe piața cerealelor și oleaginoaselor.

„Agricultorii, care se confruntă acum cu hărțuirea fără precedent din partea creditorilor și riscă să fie distruși până în octombrie, au vrut să dezbată subiectul introducerii unui moratoriu măcar pentru trei luni la calcularea penalităților, executarea silită a obligațiunilor și demararea procedurilor de insolvență.

Am vrut să abordăm problema fluidizării transportului cu care se exportă producția agricolă moldovenească și ucraineană prin crearea coridoarelor vamale speciale pentru cereale și oleaginoase autohtone.

Am așteptat să fim informați cum stau lucrurile cu accesarea fondurilor europene de compensare a pierderilor agricultorilor în urma războiului, care au fost solicitate de Guvernul nostru cu mare întârziere.

Întreruperea dialogului fără nicio explicație nu a fost cea mai bună soluție din partea domnului prim-ministru și a creat o tensiune semnificativă în rândurile agricultorilor, care au așteptat cu totul altceva de la actuala guvernare”, se arată în declarația oficială.

Fermierii menționează că, în următoarele zile, organizația va întreprinde toate eforturile pentru a avea o discuție cu demnitarii – factori de decizie – privind revendicările agricultorilor.

Citește și : Arcul Geodezic Struve, singurul monument din Moldova inclus în lista Patrimoniului UNESCO

„Dacă toate tentativele asociației din nou vor fi ignorate, ne rezervăm dreptul să recurgem la alte acțiuni de protest cu tehnica agricolă cu blocarea traseelor naționale.

Nu este deloc bine când ai nevoie să blochezi drumuri pentru ca să fii măcar ascultat de cei cărora le plătești salarii, dar fermierii sunt în stare de disperare și nu văd o altă ieșire atunci când Guvernul este surd și mut”, se mai arată în declarație. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Franța aprobă închisoarea pe viață pentru violatorii copiilor sub 15 ani

Deputații francezi au aprobat marți o modificare legislativă care introduce pedeapsa cu închisoarea pe viață pentru autorii violurilor în serie comise asupra minorilor sub...

Cum au reușit grecii antici să construiască un ‘computer’ în urmă cu peste 2.000 de ani

Un bloc corodat de bronz, recuperat dintr-o epavă aflată pe fundul Mării Egee, s-a dovedit a fi unul dintre cele mai fascinante obiecte descoperite...

‘Tanmaxxing’, noua modă de pe rețelele sociale, stârnește îngrijorarea medicilor

Medicii dermatologi atrag atenția asupra unui nou fenomen devenit viral pe rețelele sociale, denumit „tanmaxxing”, care promovează obținerea unui bronz cât mai intens prin...

Cine este Marie-France van Heel, soția noului premier britanic Andy Burnham

Marie-France van Heel, soția noului prim-ministru britanic Andy Burnham, a pășit luni în reședința oficială din Downing Street, odată cu instalarea soțului său în...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.