StiripesurseDiasporaDe-abia deschise, două şcoli din Germania şi-au pus lacătul la porţi...

De-abia deschise, două şcoli din Germania şi-au pus lacătul la porţi din cauza coronavirusului

Publicat:

Două şcoli din nordul Germaniei s-au închis după apariţia unor cazuri de infectare cu noul coronavirus, la numai câteva zile după deschiderea anului şcolar, au anunţat vineri autorităţile locale, potrivit AFP şi agerpres.

În mica localitate balneară Graal-Müritz cei circa o sută de copii ai şcolii primare şi corpul didactic au fost trimişi acasă pentru două săptămâni de carantină după ce un elev a fost testat pozitiv pentru COVID-19.

Citeşte şi: PROTEST înăbuşit din faşă în Australia! Doi bărbaţi care pregăteau o manifestaţie împotriva măsurilor de izolare au fost arestaţi

Şi în Mecklenburg – Pomerania Occidentală, prima regiune a Germaniei unde s-a reluat luni anul şcolar, liceul Goethe din Ludwigslust va fi închis până miercuri inclusiv după ce o învăţătoare a fost de asemenea testată pozitiv. Deşi ea nu a susţinut cursuri, cei 55 de elevi ai săi vor fi testaţi pentru coronavirus întrucât au participat la întâlniri pre-şcolare. Circa 800 de elevi sunt înscrişi în acest liceu.

Anul şcolar s-a reluat între timp şi în oraşul-stat Hamburg, iar începând de săptămâna viitoare se vor redeschide şcolile în landurile Schleswig-Holstein, Brandeburg, oraşul-stat Berlin şi Renania de Nord-Westfalia, acesta din urmă fiind landul cel mai populat şi de asemenea unul dintre cele mai afectate de pandemie.


Miniştrii regionali ai educaţiei au convenit în luna iulie asupra unei reluări normale a activităţilor educative odată cu începerea noului an şcolar, după mai multe luni de cursuri parţiale sau la distanţă desfăşurate în perioada restricţiilor antiepidemice.

Citeşte şi: NAŢIONALISMUL în materie de vaccin se bate cap în cap cu lupta împotriva coronavirusului (OMS)

Însă acum se inflamează dezbaterea cu privire la înţelepciunea unei asemenea decizii în timp ce numărul noilor cazuri de COVID-19 a început din nou să crească în Germania, acestea depăşind 1.000 pe zi în fiecare din ultimele două zile, cifre comparabile cu cele din luna mai.

Au fost instituite o serie de reguli în şcoli pentru a evita pe cât posibil transmiterea virusului. Sălile de clasă sunt aerisite periodic şi elevii trebuie să respecte gesturile barieră. Purtarea măştii nu este obligatorie în clasă, fiind în schimb cerută pe coridoare sau în sălile interioare comune.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

Familiile cu copii născuți peste hotare pot beneficia de indemnizații din R. Moldova

Familiile din Republica Moldova care au copii născuți în străinătate pot beneficia de indemnizația unică la naștere și de indemnizația lunară pentru îngrijirea copilului,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.