StiripesurseDiasporaDe la începutul lui 2019, sute de migranţi au fost salvaţi...

De la începutul lui 2019, sute de migranţi au fost salvaţi din valurile Mediteranei

Publicat:

Garda de Coastă spaniolă a anunţat miercuri că salvat 401 migranţi care încercau să traverseze Mediterana în primele două zile ale anului.

Un purtător de cuvânt al serviciului spaniol de salvare pe mare a declarat pentru AFP că 111 persoane au fost salvate marţi, în Strâmtoarea Gibraltar şi Marea Alboran, şi 290 miercuri, transmite şi agerpres.

Citeşte şi: Şeful ambasadei nord-coreene din Italia cere azil în Occident

Cel puţin 769 de migranţi au murit în 2018 în această parte a Mediteranei, între nordul Africii şi Spania, de trei ori mai mult faţă de tot parcursul anului 2017, potrivit ultimului bilanţ publicat la 19 decembrie de Organizaţia Internaţională pentru Migraţie (OMI).

Potrivit CEAR, o organizaţie nonguvernamentală de ajutorare a refugiaţilor, acesta este cel mai mare număr de persoane care au murit încercând să ajungă pe coastele spaniole din 2006.


Această rută migratorie maritimă nu este cea mai mortală – cel puţin 1.278 de migranţi au murit în 2018 încercând să ajungă în Italia şi Malta -, dar este “cea mai frecventată”, potrivit OIM, cu peste 56.000 de sosiri.

Cu toate acestea, migranţii marocani sunt adesea trimişi înapoi în Maroc, în baza unui acord cu Rabatul.

Citeşte şi: Ambasadorul SUA în Rusia l-a vizitat pe cetăţeanul american arestat pentru spionaj

Problema migraţiei este acum exploatată politic de opoziţia de dreapta şi de extrema-dreaptă, care a intrat pentru prima dată într-un parlament regional, în Andaluzia (sud), luna trecută.

Constituit în iunie, guvernul socialistului Pedro Sanchez a susţinut de asemenea o politică “umanitară” primind de cinci ori în Spania navele încărcate cu migranţi refuzaţi de Italia şi Malta.

Peste 300 de migranţi salvaţi la 21 decembrie în largul Libiei au putut astfel să debarce pe 28 decembrie în Andaluzia după ce au rămas o săptămână pe mare la bordul navei ONG-ului spaniol Proactiva Open Arms, unde au sărbătorit Crăciunul, potrivit AFP.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.