StiripesurseDiasporaDecizia UE de a respinge proiectul de buget al Italiei a...

Decizia UE de a respinge proiectul de buget al Italiei a fost una “politică” (oficial ungar)

Publicat:

Purtătorul de cuvânt al guvernului ungar Zoltan Kovacs a afirmat joi că decizia Uniunii Europene de a respinge proiectul de buget al Italiei a fost una “politică”, într-un interviu apărut în ziarul conservator italian Libero, preluat de MTI, potrivit Agerpres.

Guvernul ungar comentează rar deciziile UE privind alte state membre, dar “pare evident” că Uniunea a “exprimat o opinie politică” în ce priveşte proiectul de buget italian, deşi ar fi trebuit să facă o evaluare strict tehnică şi procedurală, a subliniat Kovacs, care s-a aflat în vizită la Roma chiar în momentul în care Comisia Europeană a anunţat lansarea unei proceduri de deficit excesiv împotriva Italiei.

Citește și : Britanicii importă un stoc suplimentar de vinuri înainte de Brexit

Responsabilul ungar a remarcat în context că, deşi regulile UE trebuie aplicate la fel în toate statele membre, Ungaria şi Italia sunt sancţionate de câte ori încalcă o regulă, în schimb Franţa sau Germania scapă nesancţionate când fac greşeli. Regulile blocului comunitar trebuie schimbate astfel încât să poată fi puse în practică, a conchis el.

Zoltan Kovacs a mai menţionat că, dacă Ungaria ar fi aderat la zona euro, nu ar fi putut obţine aceleaşi realizări economice. Ungaria va adopta moneda unică “atunci când vom fi pregătiţi, când vor fi reguli noi şi când vom primi garanţii”, a precizat Kovacs.


Amintind că Bruxellesul are în vedere şi o procedură de sancţionare a Ungariei pentru politica sa privind migraţia, responsabilul ungar a denunţat “o nouă formă de intervenţie care depăşeşte autoritatea UE” şi a dat asigurări că ţara sa a fost îndreptăţită să aplice măsurile pe care le-a decis.

Citește și : Mogherini: Momentan nu a fost finalizată o anchetă transparentă și credibilă în cazul Khashoggi

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.