StiripesurseExterneDeclin demografic fără precedent în Europa. 'Avem mai puține botezuri, cununii...

Declin demografic fără precedent în Europa. ‘Avem mai puține botezuri, cununii și mai multe înmormântări’

Publicat:

Bătrânul continent este într-un declin demografic fără precedent. Situaţia este atât de gravă, mai ales că are şi efecte economice, încât statele membre au fost îndemnate în plenul Parlamentului European să ia măsuri concrete, cât mai repede.

În România s-a înregistrat deja un minim istoric al numărului de naşteri. Dacă în 2021, în Botoşani veneau pe lume peste 4.000 de copii, în 2023 numărul naşterilor a scăzut cu o mie, potrivit stiripesurse.

Citește și: Gazprom și-a majorat producția cu zeci de miliarde de metri cubi de gaze

În unele parohii din judeţ, de exemplu, anul trecut s-au ţinut doar două botezuri, în timp ce numărul înmormântărilor a fost de zece ori mai mare.

Costică Pînzariu, preot din Protopopiatul Darabani: Fenomenul în teren, în Protopopiatul Darabani, este evident. Populația este în scădere și în legătură cu serviciile religioase avem mai puține botezuri, mai puține cununii și mai multe înmormântări. Am avut în parohiile mai mici cu 2-3 botezuri într-un an. Este o scădere evidentă, dar mă raportez la ultimii 10-15 ani.”


Datele Institutului Naţional de Statistică arată ca din ’90 încoace natalitatea a scăzut constant:

1990 – 314.746

2010 – 234.521

2020 – 211273

2021 – 203.418

2022 – 182.083

2023 – 155.418

Situaţia s-a tot agravat însă …dovada că de la 211.000 de prunci născuți în 2020, în 2023 au fost doar 155.000.

Silvia Luican, sociolog: „Creșterea unui copil e o decizie majoră pe care generațiile de azi o conștientizează la un nivel fără precedent. Din perspectiva antropologică, pentru prima dată, alegerea e individuală, nu e o normă socială, a devenit acceptabil social ca tinerii să aleagă să fie sau nu părinți, această schimbare se vede și în stilul de parenting, care azi e mai asumat și mai conștient. Avem factorii social economici, pe de altă parte avem motive culturale, preferințe pentru un stil de viață care pune accent pe libertatea individuală, pe carieră, accesul femeilor la piața muncii care întârzie momentul formării unei familii.”

Tineri: Cred că lipsa de comunitate, cred că până acum oameni erau mai strânşi, mai apropiaţi, cred că e vorba cât de mult suport simţi că ai de la societate, a început să lipsească stabilitatea şi sentimentul de comunitate, cum era înainte tot satul creştea un copil.”

Citește și: Tkaciuk: Declarațiile Kremlinului cresc popularitatea Maiei Sandu

„Dacă eşti foarte bine din punct de vedere financiar mi se pare că poți să alegi oricând, dar dacă nu eşti bine, părerea mea e că trebuie să aştepţi pentru a nu chinui copilul.”

În plus, în România exista un singur program guvernamental care acordă vouchere pentru Fertilizare în Vitro.

Exista îngrijorări serioase la nivelul Uniunii Europene, deoarece până în 2050, 30% din populație va avea peste 65 de ani. Până în 2.100, dacă tendința continuă, numărul pensionarilor susținuți de cei care lucrează se va dubla, ajungând la 6 pensionari la fiecare 10 angajați. Printre primele măsuri care trebuie luate, sprijinirea părinților, acces mai ușor la îngrijirea copiilor, echilibru între viața personală și muncă, locuințe accesibile pentru tineri. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un oraș medieval dispărut de 1.000 de ani, găsit cu ajutorul dronelor

Laserele montate pe drone au scos la iveală un oraș medieval uriaș, ascuns de peste 1.000 de ani în munții din sud-estul Uzbekistanului. Descoperirea...

Exporturile de floarea-soarelui din Moldova au atins un nou record

Floarea-soarelui a înregistrat cel mai bun rezultat din ultimii cinci ani la export în sezonul agricol 2025-2026. Atât cantitatea exportată, cât și valoarea livrărilor...

Merz ridică miza: Dorește o remaniere guvernamentală și se distanțează de Spahn

"Ar putea fi o ocazie de a reconsidera componența guvernului federal", a declarat cancelarul german Friedrich Merz în interviul său de vară pentru ZDF,...

Calendarul alegerilor prezidențiale din Franța, din 2027

După zece ani la putere, cine îi va succeda lui Emmanuel Macron la Palatul Élysée? În timp ce candidaturile încep să fie oficializate, Libération trece...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.