StiripesurseȘtirile zileiDemisie ȘOC în Kârgâzstan! Președintele țării a luat decizia în urmă...

Demisie ȘOC în Kârgâzstan! Președintele țării a luat decizia în urmă cu puțin timp

Publicat:

Preşedintele Kârgâzstanului, Sooronbai Jeenbekov, a demisionat din funcţie, a anunţat biroul său de presă, citat de agenţia de presă Interfax, potrivit agerpres.

Cu o zi înainte, Jeenbekov a început consultări asupra demisiei sale cu noul premier Sadâr Japarov.

Citește și: Barron Trump a fost și el testat pozitiv la COVID-19

Parlamentul Kârgâzstanului l-a desemnat miercuri prim-ministru pe Sadâr Japarov, în urma unui vot repetat, un pas către încheierea crizei politice din această ţară central-asiatică, aliat apropiat al Rusiei. Forul legislativ a trebuit să supună la vot încă o dată numirea lui Japarov, după ce preşedintele Sooronbai Jeenbekov şi-a exprimat opoziţia faţă de decizia din 10 octombrie a parlamentului, întrucât unii aleşi au votat prin procură.

Susţinătorii lui Sadâr Japarov l-au eliberat din închisoare săptămâna trecută, pe fondul revoltelor izbucnite după alegerile parlamentare câştigate, potrivit rezultatelor oficiale iniţiale, de aliaţii lui Jeenbekov.


Citește și: Merkel înăsprește restricțiile în Germania

Pentru ca Sadâr Japarov să devină oficial prim-ministru, votul parlamentului trebuia să fie ratificat de către preşedintele Jeenbekov. Acesta a declarat că este gata să demisioneze de îndată ce un nou guvern este numit conform tuturor prevederilor constituţionale.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un oraș medieval dispărut de 1.000 de ani, găsit cu ajutorul dronelor

Laserele montate pe drone au scos la iveală un oraș medieval uriaș, ascuns de peste 1.000 de ani în munții din sud-estul Uzbekistanului. Descoperirea...

Exporturile de floarea-soarelui din Moldova au atins un nou record

Floarea-soarelui a înregistrat cel mai bun rezultat din ultimii cinci ani la export în sezonul agricol 2025-2026. Atât cantitatea exportată, cât și valoarea livrărilor...

Merz ridică miza: Dorește o remaniere guvernamentală și se distanțează de Spahn

"Ar putea fi o ocazie de a reconsidera componența guvernului federal", a declarat cancelarul german Friedrich Merz în interviul său de vară pentru ZDF,...

Calendarul alegerilor prezidențiale din Franța, din 2027

După zece ani la putere, cine îi va succeda lui Emmanuel Macron la Palatul Élysée? În timp ce candidaturile încep să fie oficializate, Libération trece...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.