StiripesurseDiasporaDennis, pericol public! Furtuna face ravagii în vestul Europei

Dennis, pericol public! Furtuna face ravagii în vestul Europei

Publicat:

Furtuna Dennis a afectat duminică Marea Britanie, provocând moartea unui bărbat care a căzut în râul Tawe din Ţara Galilor, plasată sub alertă roşie, în timp ce sute de avioane au rămas la sol, informează AFP, potrivit agerpres.

În Franţa, circa 45.000 de locuinţe au rămas fără electricitate duminică seară în nord-vestul ţării, unde trecerea furtunii a perturbat traficul feroviar.

Citeşte şi: UE examinează reluarea misiunii Sophia în Mediterană

Un record a fost stabilit în Anglia, cu “cel mai mare număr de alerte şi avertizări împotriva inundaţiilor înregistrat vreodată”, a explicat un director al Agenţiei de Mediu (EA) într-un tweet, numărând 594 de alerte pe o zonă care se întinde din sudul Scoţiei până în Cornwall (sud-vestul Angliei).


Institutul meteorologic britanic (MET) a emis duminică o alertă roşie – cea mai severă – pentru sudul Ţării Galilor din cauza ploilor abundente provocate de furtuna Dennis – o premieră în ceea ce priveşte precipitaţiile din decembrie 2015.

Mai multe sute de zboruri către şi dinspre Regatul Unit au rămas la sol, au anunţat British Airways şi EasyJet.

De asemenea, traficul feroviar a fost suspendat în sudul Ţării Galilor, din cauza prezenţei apei pe şine.

Sâmbătă, la debutul furtunii, două cadavre au fost recuperate din mare pe coasta de sud a Angliei. Circumstanţele în care au avut loc aceste decese urmează să fie stabilite.

De asemenea, poliţia din Brighton a declarat că se află în căutarea unei tinere, care a fost văzută intrând în apă duminică în jurul orei 2:45.

Citeşte şi: Trump îi cere Rusiei să nu mai susţină ‘atrocităţile’ Damascului

Ministerul Apărării a desfăşurat armata în West Yorkshire, o zonă din nordul Angliei afectată în weekendul anterior de inundaţiile provocate de furtuna Ciara.

Mai multe competiţii sportive programate pentru duminică au fost anulate.

“Furtuna va continua, iar nivelul apelor este aşteptat să atingă maximul luni şi marţi”, a avertizat Crucea Roşie Britanică.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.