StiripesurseDiasporaDeputata social-democrată Baerbel Bas, noua preşedintă a parlamentului federal german

Deputata social-democrată Baerbel Bas, noua preşedintă a parlamentului federal german

Publicat:

Deputata social-democrată Baerbel Bas a fost aleasă marţi preşedintă a parlamentului federal german (Bundestag), succedându-i în acest post creştin-democratului Wolfgang Schaeuble, relatează agenţia EFE, potrivit agerpres.  

Baerbel Bas, în vârstă de 53 de ani, a fost aleasă cu 576 de voturi pentru, 90 împotrivă şi 58 de abţineri, la sesiunea constitutivă a noului Bundestag rezultat în urma alegerilor legislative din 26 septembrie.

Citește și : Amnesty International cere o anchetă în Emirate după expulzarea unor migranţi africani

Această sesiune a fost marcată de prezenţa cancelarului federal la final de mandat, Angela Merkel, care s-a aşezat în tribuna rezervată publicului, nu în spaţiul rezervat guvernului şi nici măcar printre deputaţi, întrucât ea nu este parlamentar.

Schaeuble, membru al Bundestagului din anul 1972, părăseşte conducerea acestei camere legislative întrucât postul revine formaţiunii care a ieşit pe primul loc la alegeri, respectiv Partidul Social-Democrat (SPD), care a obţinut 25,7% din voturi.


Vor fi aleşi prin vot majoritar şi vicepreşedinţii parlamentului federal german, din toate partidele, mai puţin reprezentantul formaţiunii de extremă-dreapta Alternativa pentru Germania (AfD), care nu are şanse să obţină o majoritate.

Citește și : Regina Marii Britanii a participat la primul ei angajament oficial după spitalizarea de săptămâna trecută

Numărul deputaţilor din Bundestag a crescut după scrutinul din 26 septembrie de la 709 la 736 de deputaţi, cifră record în istoria parlamentului federal german. Acesta este efectul sistemului electoral mixt care conduce la redistribuirea între partide a unor mandate suplimentare. În mod normal, numărul mandatelor din Bundestag ar trebui să fie de 598.

În ultimul său discurs, Wolfgang Schaeuble a cerut revizuirea legii electorale, unul din motivele pe care le-a expus fiind şi numărul excesiv de mandate create prin acest sistem electoral.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.