StiripesurseDiasporaDeputaţii austrieci adoptă o lege controversată privind orele de muncă

Deputaţii austrieci adoptă o lege controversată privind orele de muncă

Publicat:

Deputaţii austrieci au adoptat joi o lege controversată care extinde durata maximă autorizată de muncă la 12 ore pe zi şi 60 de ore pe săptămână, transmite AFP, potrivit agerpres.

Proiectul de lege a fost iniţiat de guvern, format din Partidul Poporului (OeVP, dreapta) şi Partidul Libertăţii (FPOe, extremist de dreapta), care l-a justificat prin necesitatea de a creşte competitivitatea firmelor.

Citeşte şi: Un parlamentar german a fost ‘momit’ de serviciile secrete chineze

Propunerea a fost puternic criticată de social-democraţi şi de confederaţia sindicală OeGB, dar şi din rândurile Bisericii catolice.

O manifestaţie împotriva proiectului de lege a reunit sâmbătă, la Viena, între 80.000 şi 100.000 de persoane, în cea mai mai amplă mobilizare de la instalarea guvernului condus de Sebastian Kurz.


Durata normală de muncă în Austria rămâne fixată la 8 ore pe zi şi 40 de ore pe săptămână, însă durata maximă autorizată va trece de la 10 ore de zi şi 50 de ore pe săptămână, la 12, respectiv 60 de ore.

Citeşte şi: Dramă în Thailanda. Un salvator al copiilor blocaţi în peşteră a murit

Sub presiunea opoziţiei, guvernul a modificat proiectul iniţial, dând asigurări că aceste durate nu vor putea fi atinse decât pe bază de ‘voluntariat’.

Într-o ţară în care modificările în dreptul social sunt, în mod tradiţional, rezultatul negocierilor între partenerii sociali, voinţa guvernului de a trece proiectul direct pe cale legislativă a fost foarte prost văzută de sindicate.

‘Vom rezista cu toate mijloacele aflate la dispoziţie’, a avertizat sâmbătă liderul OeGB, Wolfgang Katzian, somând coaliţia la putere, care în campanie a promis să extindă democraţia directă, să ‘ceară opinia poporului’ prin referendum.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

Familiile cu copii născuți peste hotare pot beneficia de indemnizații din R. Moldova

Familiile din Republica Moldova care au copii născuți în străinătate pot beneficia de indemnizația unică la naștere și de indemnizația lunară pentru îngrijirea copilului,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.