StiripesurseDiasporaDeputaţii spanioli au revizuit o lege împotriva violenţelor sexuale criticată pentru...

Deputaţii spanioli au revizuit o lege împotriva violenţelor sexuale criticată pentru că a dus la reducerea unor pedepse

Publicat:

În pofida opoziţiei din partea aliaţilor lor din stânga radicală, socialiştii prim-ministrului spaniol Pedro Sanchez au reuşit joi să voteze revizuirea unei importante legi împotriva violenţelor sexuale care a avut drept efect neprevăzut ieşirea anticipată a unor condamnaţi din închisoare, informează AFP, potrivit agerpres

Textul de lege, care a trecut datorită sprijinului opoziţiei de dreapta, a fost votat de 233 de deputaţi, în timp ce 59 au votat împotrivă, iar patru s-au abţinut. Acum, el va merge la Senat, unde adoptarea lui nu stârneşte îndoială.

Citește și : Reuniune internaţională ONU privind Afganistanul la Doha

Supranumită “doar un da este un da”, această lege împotriva violenţelor sexuale, intrată în vigoare în octombrie, a introdus obligaţia de consimţământ explicit, o promisiune făcută de guvernul de stânga după un viol colectiv care stârnise indignare în Spania.

Însă, abolind distincţia între delictul de “abuz sexual”, ce prevedea pedepse mai slabe, şi cel de “agresiune sexuală”, care includea violul, această lege a redus în mod paradoxal pedepsele pentru unele tipuri de violenţe sexuale. Aceasta a avut drept efect neprevăzut reducerea pedepselor pentru circa 1.000 de condamnaţi şi ieşirea a circa 100 din închisoare, până acum.


În Spania, pedepsele sunt modificate retroactiv dacă o modificare a Codului Penal este benefică pentru condamnaţi.

Conştient de riscul politic în acest an electoral, Pedro Sanchez a insistat asupra unei reforme cât mai repede posibil şi a mers până la a le cere, duminică, “scuze” victimelor agresiunilor sexuale.

Această revizuire, care majorează pedepsele reduse prin legea iniţială, a generat săptămâni de schimburi verbale acide între socialişti şi aliaţii lor din cadrul guvernului, stânga radicală Podemos, care au refuzat să voteze pentru modificarea textului în termenii doriţi de socialişti.

“Este o zi tristă, în mod cert mai dificilă decât am cunoscut în parlament ca ministru”, a declarat în faţa deputaţilor ministrul Egalităţii, Irene Montero, membră a Podemos şi susţinătoare ferventă a legii.

Citește și : Ce se află în spatele celei mai recente dispute a Ucrainei cu Europa?

Podemos a susţinut mereu că reducerile de pedepse erau cauzate de proasta interpretare a judecătorilor “machişti” şi nu de o proastă redactare a textului.

“Reforma Codului Penal, la originea căreia se află azi Partidul Socialist, intenţionează să pună capăt efectelor indezirabile ale legii (…) şi să compenseze victimele care au fost afectate”, a declarat la rândul său deputata socialistă Andrea Fernandez.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

Familiile cu copii născuți peste hotare pot beneficia de indemnizații din R. Moldova

Familiile din Republica Moldova care au copii născuți în străinătate pot beneficia de indemnizația unică la naștere și de indemnizația lunară pentru îngrijirea copilului,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.