StiripesurseDiasporaDeputatul prokurd arestat la parlamentul Turciei a fost pus în libertate

Deputatul prokurd arestat la parlamentul Turciei a fost pus în libertate

Publicat:

Autorităţile turce l-au arestat duminică, pentru scurt timp, pe un deputat prokurd de opoziţie care refuza să părăsească parlamentul de mai multe zile pentru a protesta faţă de retragerea mandatului său după o condamnare pentru ‘terorism’, a anunţat partidul său, transmite AFP, potrivit agerpres

Deputatul Faruk Gergerlioglu ‘a fost luat cu forţa, pe când era în pijama şi papuci,’ de ‘aproape 100 de poliţişti’, a declarat Partidul Democrat al Poporului (HDP), într-un comunicat.

Citește și : Manifestaţie prodemocraţie în faţa Marelui Palat din Bangkok

El a fost reţinut după ce a ieşit de la toaleta parlamentului, unde îndeplinise ritualul de purificare pentru a se putea ruga, a transmis HDP, care a difuzat imagini care îl arată pe Gergerlioglu în timp ce este luat de poliţişti.

Câteva ore mai târziu, biroul procurorului general de la Ankara a comunicat că fostul deputat a fost pus în libertate.


Într-o scurtă depoziţie la comisariat, făcută publică de HDP, Gergerlioglu a declarat că nu mai poate îndoi un deget şi că are dureri la ceafă în urma arestării sale prin forţă.

Autorităţile afirmă, pentru a explica intervenţia forţelor de ordine, că Gergerlioglu a scandat sloganuri în favoarea Partidului Muncitorilor din Kurdistan (PKK), în parlament. HDP a respins însă această acuzaţie, aducând în sprijin o înregistrare video.

Celebru pentru luptele sale în favoarea drepturilor omului, Gergerlioglu a fost deposedat de mandat miercuri, după confirmarea de către justiţie a unei condamnări la 2 ani şi jumătate de închisoare pentru ‘propagandă teroristă’.

Deputatul respinge acuzaţiile, iar destituirea sa a fost condamnată de mai multe state occidentale şi ONG-uri.

În semn de protest, Gergerlioglu refuza de miercuri să părăsească parlamentul, dormind şi mâncând într-o încăpere a clădirii oficiale.

‘Puteam vedea acest gen de scene în anii 1990. Din nefericire, nimic nu s-a schimbat’, a spus el în timpul arestării, conform declaraţiilor făcute publice de partidul său.

A treia formaţiune politică din Turcia, HDP este supusă unei represiuni constante din 2016, anul când şeful său carismatic, Selahattin Demirtas, a fost încarcerat.

Din 2016, mai multe sute de membri au fost arestaţi şi zeci dintre primarii săi aleşi în sud-estul ţării, locuit de o majoritate kurdă, au fost înlocuiţi prin administratori numiţi de guvern.

Citește și : Echipa Ocean Viking a salvat peste 100 de migranţi în largul coastei Libiei

În ziua destituirii lui Gergerlioglu, autorităţile au cerut interzicerea HDP, acuzând-o că este “vitrina politică” a Partidului Muncitorilor din Kurdistan (PKK), considerat “grup terorist” de Ankara şi de aliaţii săi occidentali.

Curtea Constituţională urmează să se pronunţe asupra acestui dosar în săptămânile viitoare.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Ucraina, vizată de un număr record de drone ruseşti în luna mai

Rusia a vizat Ucraina cu un număr record de drone cu rază lungă de acţiune în luna mai, potrivit unei analize AFP în baza...

Excelența în afaceri, celebrată la Gala Businessului Moldovenesc 2026

Peste 300 de participanți s-au reunit în seara zilei de astăzi la Gala Businessului Moldovenesc 2026 - unul dintre cele mai importante evenimente dedicate...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.