StiripesurseExterneDeschiderea Muzeului Luvru a fost gândită în cele mai mici detalii

Deschiderea Muzeului Luvru a fost gândită în cele mai mici detalii

Publicat:

Muzeul Luvru din capitala Franţei se pregăteşte de redeschiderea de la 6 iulie, pentru un flux redus de vizitatori, şi promite că se va ”ajusta” în cazul în care apar probleme, informează joi AFP, potrivit agerpres.

Responsabilii din cadrul marelui muzeu parizian, care trebuie să asigure respectarea măsurilor specifice în contextul pandemiei de COVID-19, au avut parte de dileme şi adrenalină. 70% din stabilimentul public, sau 45.000 de metri pătraţi, vor fi accesibili.

Citeşte şi: Trupele americane vor fi PROBABIL mutate din Germania în Polonia

Prezenţa va fi modestă, cel puţin la început. Chinezii, americanii, coreenii, brazilienii vor lipsi. Nu se estimează că vor exista mulţimi adunate în faţa Giocondei.

Cu douăsprezece zile înainte de deschidere, domină o tăcere de catedrală. Câţiva agenţi cu măşti trec prin rândurile de încăperi. Totul trebuie repetat, anticipat, verificat.


Miercuri a fost ”o zi goală, în care personalul a făcut pe turiştii”, a explicat Leila Cherif-Hadria, asistentă a directorului responsabil cu supravegherea.

Lunea a fost aleasă ca zi de redeschidere astfel încât marţi – zi în care muzeul este închis – să se poată ”adapta” ceea ce nu funcţionează bine.

De la deschiderea rezervărilor pentru vizitare, la 15 iunie, 12.000 de persoane au achiziţionat bilete în intervalele orare dorite – 80% pentru luna iulie.

Distribuitoare cu gel dezinfectant sunt disponibile de la intrarea în Piramidă, iar fiecare vizitator trebuie să vină cu propria mască.

În spaţiul vast de sub Piramidă, în general aglomerat, doi agenţi dezinfectează în tăcere un birou folosind un furtun.

ATM-urile nu vor fi disponibile, iar toate ecranele tactile vor fi inutilizabile. Însă librăria, administrată de Reunion des Musées Nationaux (RMN), se va redeschide.

Citeşte şi:  Campania de vaccinare din Lombardia, un 'DEZASTRU'

Vizitatorii nu au voie cu casca de motocicletă, palton sau bagaje voluminoase deoarece spaţiile în care pot fi depozitate vor fi închise. În schimb, va fi posibilă împrumutarea unui mergător sau a unui scaun cu rotile – curăţat după fiecare utilizare.

În sala în care se află Mona Lisa, în anticiparea selfie-urilor, au fost lipite pe jos cercuri portocalii pentru ”staţionare”. Însă respectarea distanţei fizice nu este uşoară când vin familiile. Agenţii de pază vor păstra ordinea.

Un indicator albastru precizează: ”Rutele de vizitare sunt semnalizate; întoarcerea nu este posibilă”. Rutele constituie, însă, o recomandare ”care poate deveni obligatorie în cazul aglomerării”. Orice ieşire va fi definitivă.

Deocamdată, ”am ales să redeschidem sectoarele foarte frecventate, precum şi antichităţile, în special cele egiptene, foarte apreciate de parizieni şi locuitorii din regiunea Parisului. Pe de altă parte, locurile mai greu de gestionat vor avea de aşteptat”, a explicat Cherif-Hadria.

Formulele cheie pentru gestionare sunt: ”ne vom adapta” şi ”ne vom ajusta”. Alte încăperi ar putea fi redeschise ulterior, după vară.

Vor exista trei cozi: una pentru intrări imediate, alta pentru cei care au rezervat în avans, o a treia pentru cei care nu au bilete rezervate, notează AFP.

Şi pentru că majoritatea vizitatorilor ajung între orele locale 9:00 şi 11:00, directorul muzeului, Jean-Luc Martinez, intenţionează să ”deschidă mai puţine locuri în aceste ore şi mai multe locuri după-amiaza”.

Citeşte şi: CUTREMUR puternic în Japonia

”Trebuie să le spuneţi prietenilor că acesta este momentul pentru a veni şi a descoperi muzeul aşa cum nu l-au mai putut vedea niciodată”, au transmis reprezentanţii muzeului, care speră, în ciuda crizei, un efect nesperat.

Citeşte şi:  Vizita oficială a lui Trump în Regatul Unit: micile perfidii ale lui Charles III

”Chiar dacă descoperirea comorilor Luvrului a fost posibilă şi virtual în perioada izolării la domiciliu, nimic nu poate înlocui emoţia de a te afla în faţa unei opere de artă, acesta este motivul pentru care există muzee”, a transmis Jean-Luc Martinez la sfârşitul lunii mai, când a fost anunţată deschiderea muzeului la 6 iulie.

În perioada 12 martie – 22 mai, pagina de internet a Muzeului Luvru a fost vizitată de 10,5 milioane de persoane, în comparaţie cu 14,1 milioane, numărul total de vizitatori înregistrat în întreg anul 2019. Numărul zilnic al vizitatorilor virtuali a crescut la circa 330.000, cu un vârf de 400.000, în comparaţie cu aproximativ 40.000 de vizitatori zilnici înainte de criza coronavirusului.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

ICAN acuză puterile nucleare şi aliaţii lor că subminează tratatul de neproliferare înainte de revizuirea acestuia

Statele deţinătoare de arme nucleare şi unii dintre cei mai apropiaţi aliaţi ai acestora subminează în mod activ Tratatul privind neproliferarea armelor nucleare (TNP),...

FSB a ucis două persoane în Komi, susţinând că ar fi pregătit un atac împotriva unei companii petroliere ruse

Serviciul Federal de Securitate (FSB) din Rusia a anunţat luni uciderea a doi bărbaţi care ar fi pregătit un atac în Komi (nord-vestul Rusiei)...

Amenințările la adresa vieții lui Donald Trump de-a lungul anilor

Donald Trump a lăudat Serviciul Secret după ce s-au tras focuri de armă la dineul Asociației Corespondenților de la Casa Albă de către un...

Administrația Trump reinstituie plutonul de execuție pentru pedeapsa cu moartea

Departamentul de Justiție al SUA va relua execuțiile federale, potrivit unui comunicat de presă al instituției. De asemenea, metodele de execuție ar trebui extinse...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.