Deşi au fost alungaţi din Raqqa, jihadişti continuă să-i terorizeze pe localnici

Publicat:

Barajele de securitate se află la fiecare colţ de stradă, iar atentatele lovesc aproape cotidian. Deşi gruparea Statul Islamic a fost alungată din Raqqa, ea continuă să-i terorizeze pe locuitorii din acest oraş din nordul Siriei, relatează joi AFP într-un amplu reportaj, preluat de agerpres.

“În fiecare ne trezim în zgomotul unei explozii. Ne este teamă să ne trimitem copiii la şcoală”, a declarat Khaled al-Darwish, un localnic de circa 40 de ani din fostul fief jihadist. “Nu există securitate”, a adăugat el.


Citeşte şi: Apar noi detalii năucitoare în cazul Khashoggi. Unul dintre călăi a studiat medicină legală în Australia

Totuşi, patrulele de securitate şi vehiculele blindate sunt vizibile peste tot în oraş, recucerit în octombrie 2017 de combatanţi kurzi şi arabi din cadrul Forţelor democratice siriene (FDS), cu susţinerea unei coaliţii internaţionale conduse de SUA.

După cucerirea Raqqa, FDS a înfiinţat un consiliu civil local care a creat “Forţele de securitate interne” pentru menţinerea ordinii. Însă odată cu recrudescenţa atacurilor Statului Islamic, trupele FDS au venit în sprijin.

La intersecţii, de multe ori circulaţia este dirijată chiar de combatanţi ai FDS înarmaţi. La intrarea în oraş, alţii verifică documentele de identitate ale şoferilor şi motocicliştilor şi percheziţionează încărcătura camioanelor.

Din raţiuni de securitate, femeile care poartă niqab (văl integral musulman) nu sunt autorizate să intre în clădirile publice decât cu condiţia să-şi arate chipul unor responsabili de securitate de la intrare.

“Dacă nu ar fi fost teama de o revenire a SI, nu ar fi existat această prezenţă armată sporită”, spune Darwish, tată a doi copii, cu care AFP a discutat în sensul giratoriu “Al-Naim” (Paradis – n.r.) din oraş.

Aici Statul Islamic efectua decapitări şi comitea alte atrocităţi când controla oraşul. Locul a fost rebotezat “sensul giratoriu al infernului”.

Citeşte şi: Republica Moldova a semnat cu Turcia cinci noi acorduri bilaterale

Iar infernul este departe de sfârşit la Raqqa. Pe lângă distrugerile colosale şi absenţa persistentă a serviciilor de bază, bombele explodează aproape zilnic, având drept ţintă baraje şi vehicule militare şi provocând uneori victime, potrivit Observatorului sirian al drepturilor omului (OSDO).

După numeroasele înfrângeri provocate de regimul lui Bashar al-Assad sau de FDS, gruparea nu mai controlează în prezent în ţara aflată în război decât unele redute, în special în provincia estică Deir Ezzor.

“Suntem la capătul răbdării. În fiecare zi nu ştim dacă vom mori în explozia unei bombe sau dacă ne vom întoarce acasă teferi şi nevătămaţi”, a spus Abu Younes, aflat în magazinul său.

“Nu există securitate, (forţele de securitate) de la baraje nu sunt calificate”, a afirmat bărbatul de circa 30 de ani. “Există sincope care fac ca Statul islamic să se poată infiltra uşor în oraş şi să comită atacuri”, a adăugat el.

În pofida insecurităţii, magazinele şi-au redeschis porţile şi circulaţia a fost reluată pe marile artere, mărginite de imobile aplatizate de loviturile coaliţiei.

Într-un parc, câţiva copii aleargă pentru a se da pe tobogan sau în balansoare, sub ochiul atent al mamelor lor.

Citeşte şi: Creşte bilanţul atacului din Crimeea. 21 de oameni au fost ucişi de un adolescent înarmat până-n dinţi!

Ahmed al-Mohamed este şi el îngrijorat. “Ne este teamă din cauza prezenţei Statului Islamic”, afirmă un tânăr de 28 de ani, care face apel la consolidarea măsurilor de securitate.

Ahmed Khalaf, un comandant din cadrul “Forţelor de securitate interne”, apără munca oamenilor săi, dar recunoaşte existenţa unor “celule latente” ale SI pe care încearcă să le destructureze.

“Recent, patru jihadişti au fost arestaţi şi doi ucişi. Ei erau membrii unei celule implicate în atentate care terorizau oraşul”, afirmă responsabilul citat. “Statul Islamic nu vrea ca locuitorii să trăiască în siguranţă”, spune el.

Securitate şi stabilitate este totuşi ceea ce vrea Najla al-Ahmed pentru copiii săi.

“Coşmarul SI ne urmăreşte, de fiecare dată când încercăm să ne odihnim, exploziile reîncep”, spune o mamă în vârstă de 36 de ani care a ieşit împreună cu cei doi micuţi la cumpărături.

Războiul ne-a epuizat. A distrus viitorul copiilor noştri”, mai spune ea.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

De ce femeile au nevoie de mai mult somn decât bărbaţii. Ce indică studiile

De ce femeile au nevoie de mai mult somn decât bărbaţii. Ce indică studiile Studiile arată că, în medie, femeile au nevoie de aproximativ 11...

Este cafeaua decofeinizată periculoasă pentru sănătate sau nu?

Este cafeaua decofeinizată periculoasă pentru sănătate sau nu? Cafeaua decofeinizată, în general lipsită de cel puțin 97% din cofeină, reprezintă o alternativă gustoasă la cafeaua...

Viziunea Schengen despre o Europă fără frontiere e pusă la încercare în Germania

Viziunea Schengen despre o Europă fără frontiere e pusă la încercare în Germania Partidele de opoziție din Germania și membri ai coaliției guvernamentale cer mai multe...

VIDEO – După săritura cu prăjina ratată, Anthony Ammirati a primit o ofertă de la un site cu conţinut pentru adulţi

VIDEO - După săritura cu prăjina ratată, Anthony Ammirati a primit o ofertă de la un site cu conţinut pentru adulţi După ce încercarea sa...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.