StiripesurseDiasporaDezbaterea în vederea învestirii unui nou preşedinte catalan va avea loc...

Dezbaterea în vederea învestirii unui nou preşedinte catalan va avea loc săptămâna viitoare

Publicat:

Preşedintele Parlamentului catalan a convocat pe 12 martie dezbaterea în vederea unei învestiri a unui nou preşedinte al regiunii, funcţie la care candidează numai separatistul Jordi Sanchez, încarcerat în apropiere de Madrid, a anunţat Legislativul regional marţi, relatează AFP, potrivit news.ro.

”Preşedintele Parlamentului Roger Torrent a semnat în această (marţi) dimineaţa convocarea la dezbaterea învestirii deputatului Jordi Sanchez drept candidat la preşedinţie”, anunţă Parlamentul catalan într-un comunicat.

Citeşte şi: Un deputat rus propune pedeapsa cu moartea pentru străinii care ‘se bagă’ în alegerile din Rusia

Însă organizarea efectivă a acestei şedinţe este incertă.

Jordi Sanchez, aflat în detenţie provizorie în apropiere de Madrid, este necesar să obţină – pentru a-şi putea prezenta programul în faţa deputaţilor catalani – o improbabilă autorizaţie de la judecătorul însărcinat cu ancheta referitoare la răzvrătire care-l vizează.


În cazul în care dezbaterea va avea loc, pentru a fi învestit este necesar ca el să obţină o majoritate absoliută a voturilor – adică 68 din 135.

Cu toate că partidele separatiste dispun de 70 de mandate în urma alegerilor regionale de la 21 decembrie, în care au obţinut doar 47,5% din voturile exprimate, acest vot nu este câştigat diainte.

Cei patru aleşi ai CUP (extrema stângă) sunt reticenţi, iar doi deputaţi – Carles Puigdemont şi Toni Comin – s-au exilat în Belgia şi nu vor putea să participe la şedinţă.

Citeşte şi: JAF ca-n filme! Indivizi înarmaţi au furat 5 milioane de dolari dintr-un avion Lufthansa

O a doua sesiune, în care o majoritate simplă îi va fi suficinentă lui Jordi Sanchez, ar putea să fie organizată, atunci, după primul vot.

Licenţiat în ştiinţe politice, Jordi Sanchez, în vârstă de 53 de ani şi un vechi activist separatist este acuzat de răzvrătire în legătură cu o manifestaţie tensionată convocată la jumătatea lui septembrie de influenta asociaţie Adunarea Naţională Catalană (ANC, separatistă), al cărei preşedinte era la acea vreme.

Preşedintele destituit Carles Puigdemont, inculpat în Spania de răzvrătire şi rebeliune, l-a propus ca şi candidat joi, după ce şi-a retras candidatura, din cauza unor obstacole judiciare în calea relegerii sale.

Catalonia, o regiune cu 7,5 milioane de locuitori, în nord-estul Spaniei, se află sub administraţia directă a Guvernului central de la 27 octombrie, când Parlamentul catalan a adoptat o declaraţie unilaterală de independenţă, anulată de justiţia spaniolă.

Citeşte şi: Românul care a îngrozit Marea Britanie şi-a aflat pedeapsa

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.