StiripesurseȘtirile zileiDezinformarea pe Telegram a explodat în ziua alegerilor

Dezinformarea pe Telegram a explodat în ziua alegerilor

Publicat:

În timp ce mass-media tradițională din Republica Moldova a păstrat, în mare parte, echilibrul și decența în reflectarea campaniei electorale, ziua tăcerii și ziua alegerilor parlamentare din 28 septembrie, pe Telegram a circulat un volum mare de falsuri și narațiuni contradictorii.

În perioada 13 – 28 septembrie canalele specializate în dezinformări au creat „o realitate paralelă”, în care moldovenii erau anunțați că urmează mobilizări pentru război, că alegerile vor fi anulate sau falsificate, iar Ucraina ar putea ataca militar Republica Moldova, transmite Mediacritica.md.

Citeşte şi: Maia Sandu participă la Summitul Comunității Politice Europene – Stiripesurse.md

Printre principalele falsuri distribuite se numără:

  • moldovenii ar fi primit citații de mobilizare pentru un conflict militar;
  • alegerile urmau să fie falsificate sau chiar anulate;
  • în cazul în care PAS câștigă, Ucraina ar urma să atace militar Moldova;
  • Maia Sandu ar fi pregătită să părăsească țara cu un avion de evacuare;
  • diaspora nu mai susține PAS și secțiile de vot din străinătate au rămas goale;
  • voturile diasporei ar fi fost falsificate pe baza unor instrucțiuni venite de la Chișinău.

În total, Mediacritica a analizat 70 de canale de Telegram, dintre care 30 aparțin unor surse media sau influenceri – precum Luchianiuc.com, Point.md, Ungureanu 112, KP Moldova, Știri.md, TV6 Moldova – iar 40 au administratori necunoscuți, cum ar fi Приднестровец, Moldova News, Moldova Liberă, Молдова сейчас, Insider Moldova, Флуераш etc.


Cele mai răspândite narațiuni au fost:

  • Mobilizarea pentru război – un colaj video cu inscripții în engleză a fost folosit drept „dovadă” că europenii confirmă distribuirea citațiilor. Postările au acumulat peste 140.000 de vizualizări;
  • Ucraina va ataca Moldova – o declarație a lui Serghei Cernev, distorsionată, a fost folosită pentru a sugera că Ucraina va lovi Moldova după scrutin. Falsul a adunat peste 48.000 de vizualizări;
  • Falsificarea alegerilor – canalele au folosit un material al publicației turce Dikgazete, prezentat ca „descoperire exclusivă”. Postările au depășit 63.000 de vizualizări;
  • Anularea alegerilor – ideea a circulat constant, fiind amplificată de canale care citau politicieni ca Igor Dodon sau comentatori din România. Aceste postări au înregistrat 51.000 de vizualizări;
  • Diaspora nu mai votează – imagini cu secții goale au fost prezentate drept dovadă că moldovenii de peste hotare nu susțin PAS. În realitate, fotografiile erau făcute în momente izolate. Narațiunea a adunat 33.000 de vizualizări;
  • Fraude în diaspora – în ajunul scrutinului au circulat colaje cu „instrucțiuni” pretins trimise de Chișinău privind procesele-verbale din Italia. Postările au însumat 15.000 de vizualizări;
  • Cumpărarea voturilor – fragmente video neverificate, prezentate ca dovezi de corupere a alegătorilor, au circulat masiv, atingând 44.000 de vizualizări.

Mediacritica notează că obiectivul campaniei de dezinformare pe Telegram nu a fost doar favorizarea unui candidat, ci discreditarea alegerilor și a partidelor proeuropene. Strategia a urmărit să slăbească încrederea cetățenilor în instituții și mecanisme democratice.

„Dacă materialele video prezentate ar fi fost autentice, ele ar fi fost raportate către CEC și investigate oficial. Faptul că acest lucru nu s-a întâmplat arată caracterul manipulator al conținutului”.

 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Revenire spectaculoasă: Céline Dion anunță încă 10 concerte la Paris în 2027

Cererea uriașă de bilete pentru concertele lui Céline Dion a determinat organizatorii să programeze zece spectacole suplimentare la Paris în mai 2027. Anunțul a...

Ce se întâmplă în coloniile de viespi când rămân fără regină

Noi descoperiri realizate de cercetători arată ce se întâmplă în interiorul coloniilor de viespi, în momentul în care rămân fără regină. Cercetătorii de la Colegiul...

Nimic asemănător nu a existat în ultimii 3,6 milioane de ani. Ce se întâmplă cu rotația Pământului

Ceva „fără precedent” se întâmplă acum cu rotația Pământului, spun oamenii de știință. Potrivit acestora, schimbările climatice încetinesc rotația Pământului - și nu a...

Un serial extrem de popular de pe platformele de streaming s-a încheiat în mod neașteptat

Un serial extrem de popular de pe platformele de streaming s-a încheiat în mod neașteptat. Deși fanii așteptau noi sezoane, regizorul a anunțat că...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.