StiripesurseSocialDiplomele universităților acreditate sunt compatibile cu cele UE

Diplomele universităților acreditate sunt compatibile cu cele UE

Publicat:

Diplomele universităților acreditate sunt compatibile cu cele UE

Acreditarea internațională a unor instituții de învățământ superior din Moldova reprezintă o recunoaștere în plus a calității studiilor și respectarea standardelor europene în domeniul educației, afirmă secretarul general al Ministerului Educației și Cercetării, Natalia Velișco. Asta după ce cinci universități din țară au fost acreditate la nivel european.

Potrivit reprezentantei Ministerului Educației și Cercetării, acreditarea internațională facilitează recunoașterea diplomelor de studii din Republica Moldova în Uniunea Europeană, transmite IPN. 

Diplomele universităților acreditate sunt compatibile cu cele UE

Acreditarea a fost acordată pe un termen de cinci ani pentru Universitatea de Stat din Moldova, Academia de Studii Economice din Moldova, Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți, Universitatea de Stat „Bogdan Petriceicu Hașdeu” din Cahul, Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice.

„Sunt criterii ce vizează standardele europene de asigurare a calității educației, aprobate la Erevan în anul 2015. E vorba de managementul instituției, calitatea cadrelor academice, calitatea programelor, internaționalizarea învățământului superior. Toate instituțiile acreditate sunt parte a unui proiect ERASMUS +, cofinanțat de Comisia Europeană. În acest proiect au fost prevăzute surse financiare pentru această acreditare internațională. La modul practic, această acreditare înseamnă o asigurare în plus de recunoaștere a diplomelor eliberate de aceste instituții. Asta înseamnă că diplomele acestor instituții sunt compatibile cu cele din Uniunea Europeană”, a spus secretarul general al Ministerului Educației și Cercetării, Nadejda Velișco.

De asemenea, reprezentanta Ministerului Educației și-a exprimat speranța că obținerea acestei acreditări va convinge viitorii studenți să-și facă studiile la universitățile din Moldova.


Diplomele universităților acreditate sunt compatibile cu cele UE

„Toate rapoartele celor cinci instituții moldovenești vor fi plasate în baza de date a rețelei europene, rapoartele sunt în engleză și, prin urmare, toate instituțiile europene pot vizualiza activitatea instituțiilor universitare din Republica Moldova, pot vedea ce posibilități oferă aceste universități și astfel recunoașterea diplomelor are loc mult mai ușor. Ne dorim foarte mult ca această acreditare să fie un argument în plus că sistemul de învățământ universitar din Republica Moldova este la fel de competitiv cu cel din Uniunea Europeană, chiar dacă trebuie să mai depunem eforturi pentru a realiza principiile procesului Bologna”, a mai spus secretarul general al Ministerului Educației și Cercetării.

Citeşte şi: Mercenarii Wagner mai aşteaptă un singur lucru: ‘ORDINUL de a lua cu asalt Kievul’ – Stiripesurse.md

În anul 2019, Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” a obținut acreditare internațională din partea Agenției Independente pentru Acreditare și Rating din Astana, Kazahstan (IAAR).

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

S-a descins cu percheziții într-un spital din Edineț. Doi angajați ar fi implicați în acte de corupție

Centrul Național Anticorupție și procurorii din cadrul Procuraturii municipiului Bălți, oficiul principal, documentează o schemă de corupție sistemică în cadrul unei instituții medicale din...

Un grup de deputați ucraineni – în vizită în Moldova

O delegație a Comisiei pentru politică externă și cooperare interparlamentară a Radei Supreme a Ucrainei va efectua o vizită în Republica Moldova în perioada...

Conferința investițională RM–UE și-a deschis lucrările. Este prezentă Comisara europeană Marta Kos

Chișinăul găzduiește astăzi prima Conferință investițională Republica Moldova – Uniunea Europeană. Citește și: Parlamentul se întrunește în ședință. Pe ordinea de zi – 12 proiecte Potrivit...

Parlamentul se întrunește în ședință. Pe ordinea de zi – 12 proiecte

Parlamentul Republicii Moldova se întrunește astăzi în ședință plenară, începând cu ora 12:00. Deputații urmează să examineze 12 proiecte legislative, dintre care trei sunt...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.