StiripesurseȘtirile zileiDirectorul Programului Alimentar Mondial: Sute de mii de copii riscă să...

Directorul Programului Alimentar Mondial: Sute de mii de copii riscă să moară de foame în provincia Kasai din Congo

Publicat:

Directorul executiv al Programului Alimentar Mondial (PAM) al ONU, David Beasley, a făcut un apel la ajutor pentru evitarea unei crize umanitare în provincia Kasai, situată în partea de sud-vest a Republicii Democrate Congo, unde peste trei milioane de oameni se află în pragul foametei, iar sute de mii de copii ar putea muri în următoarele luni dacă nu se intervine, informează BBC.

Violenţele au început în provincia Kasai în august 2016, după moartea unui lider local în timpul confruntărilor cu forţele de securitate. De atunci 1,5 milioane de persoane au fost nevoite să-şi părăsească locuinţele, majoritatea copii.

Directorul executiv al Programului Alimentar Mondial (PAM) al ONU a spus că situaţia din Kasai este “dezastruoasă”.

“Echipele noastre din teren au văzut case arse, copii subnutriţi şi mulţi dintre ei au murit deja”, a declarat şeful PAM.

“Vorbim de sute de mii de copii care vor muri în următoarele luni dacă nu obţinem fonduri, mâncare şi apoi accesul la locuinţe”, a mai spus el.


Beasley a precizat că PAM are doar 1 la sută din fondurile necesare pentru a ajuta populaţia din Kasai şi a avertizat că sezonul ploios va face curând drumurile impracticabile. Aducerea de ajutoare pe calea aerului ar costa şi mai mult, a adăugat el.

“Dacă mai aşteptăm alte câteva săptămâni pentru a primi fonduri, nu pot să-mi dau seama ce înfiorătoare va fi situaţia. Avem nevoie de ajutor şi avem nevoie acum”, a concluzionat Beasley.

Republica Democrată Congo a fost cuprinsă de violenţe în 2016, iar militanţii Kamuina Nsapu lansează atacuri în mod independent şi în lipsa unei structuri de putere clare, după ce insurgenţa s-a extins rapid în mai multe provincii din a doua naţiune ca mărime a Africii. Peste 3000 de oameni au fost ucişi, iar reprezentanţii organizaţiilor internaţionale au descoperit zeci de gropi comune în zonă. Supravieţuitorii au spus că şi-au văzut membri ai familiei ucişi cu macete sau înecaţi şi spun că nu pot merge acasă din cauza conflictului etnic.

În martie, militanţii Kamuina Nsapu au decapitat 40 de poliţişti într-o ambuscadă. În aceeaşi lună, doi angajaţi ai ONU, un suedez şi un american, au fost răpiţi şi ucişi tot la Kasai.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Prognoză meteo: Vreme instabilă cu temperaturi în scădere în următoarele zile

Temperaturile vor scădea ușor în următoarele zile, iar vremea va fi instabilă, cu ploi de scurtă durată și perioade cu cer noros. Potrivit Autorității...

În ultimele 24 de ore nu a fost înregistrat niciun caz nou de fraudă telefonică

În ultimele 24 de ore, Poliția nu a înregistrat niciun caz nou de fraudă telefonică, însă alte șase escrocherii comise anterior au fost raportate...

Emil Ceban își reia activitatea în mediul academic

Emil Ceban a anunțat că își încheie mandatul de ministru al Sănătății și că va continua să activeze în domeniul sănătății din mediul academic,...

Circa 100 000 de persoane urmează a fi angajate în câmpul muncii până în anul 2029

Rata de ocupare a populației între 20 și 64 de ani este de aproximativ 57%. Obiectivul țintit este ca aceasta să ajungă la 62%...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.