StiripesurseExterneDirectorul Tad Group a fost săltat de poliţiştii bulgari

Directorul Tad Group a fost săltat de poliţiştii bulgari

Publicat:

Poliţiştii bulgari care anchetează cel mai mare furt de date din istoria ţării l-au reţinut pe unul din directorii companiei de securitate informatică Tad Group şi au sechestrat computere şi documente, în urma unei percheziţii efectuate marţi la sediul din Sofia al companiei care a durat peste şase ore, relatează miercuri Reuters şi BTA, potrivit agerpres.

Reţinerea pentru interogatoriu a directorului de marketing al companiei are loc după ce săptămâna trecută unul dintre angajaţii acesteia, Kristian Boikov, a fost reţinut şi inculpat în legătură cu atacul cibernetic din iunie asupra administraţiei financiare a ţării, în urma căruia ar fi fost compromise informaţiile financiare ale aproape tuturor bulgarilor adulţi.

Citeşte şi: Israelul atacă o poziţie strategică din Siria

Boikov, care are 20 de ani, susţine că nu a încălcat legea şi a fost eliberat din custodia poliţiei, dar nu poate părăsi ţara.

Marţi, procurorul general al Bulgariei, Sotir Ţaţarov, a afirmat că anchetatorii au găsit suficiente dovezi că Boikov a fost cel care a executat atacul şi că există şi informaţii privind un instigator al atacului.


Anchetatorii consideră că Boikov se află la originea e-mailului în care un individ care susţinea că este hacker rus se oferea să pună la dispoziţia media locale fişiere sustrase de la Agenţia naţională pentru venituri (NRA) şi că în momentul de faţă nu se pune problema unui atac din străinătate.

Citeşte şi: Echipajul unui pescador rusesc a fost ARESTAT în Coreea de Nord

În ce o priveşte, NRA ar putea fi obligată să plătească o amendă de până la 20 de milioane de euro în urma furtului de informaţii, care potrivit unor responsabili a compromis circa 3% din baza sa de date.

Potrivit publicaţiei financiare bulgare Capital, între datele sustrase se numără şi fişiere de la reţeaua antifraudă a Uniunii Europene Eurofisc, prin care administraţiile financiare naţionale fac schimb de informaţii cu privire la activităţile frauduloase şi luptă împotriva fraudei organizate cu TVA.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Studiu: Energia solară aduce economii de 12,8 miliarde de euro și reduce dependența Europei de combustibili fosili

Panourile fotovoltaice instalate în Europa au generat economii de aproape 13 miliarde de euro în doar câteva luni, reducând dependența continentului de importurile de...

Nu există semnale de penurie de combustibil pentru avioane în Europa, spune comisarul european pentru Transport

Nu există indicii privind o lipsă de combustibil pentru avioane în Europa în lunile următoare, în pofida presiunilor generate de războiul din Iran asupra...

Trump mai face un pas spre nemurire: O promenadă cu numele lui lângă celebrul Lincoln Memorial

Donald Trump are de gând să construiască la Washington o promenadă care să îi poarte numele în apropierea Lincoln Memorial, clădire emblematică şi unul...

‘Putin s-a întâlnit cu jurnaliști străini și acum probabil se întreabă de ce a făcut-o’. Scena dintre șeful TASS și un jurnalist german, la...

Un moment inedit a avut loc joi seară în timpul întâlnirii tradiționale a președintelui Vladimir Putin cu șefii agențiilor de știri internaționale, relatează publicația...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.