StiripesurseSintezeDiscuţii între taberele beligerante din Sudan la Jeddah

Discuţii între taberele beligerante din Sudan la Jeddah

Publicat:

Ministrul saudit de externe, prinţul Faisal bin Farhan, şi secretarul american de stat Antony Blinken au discutat despre evoluţia unei iniţiative comune de găzduire la Jeddah a ambelor părţi implicate în războiul din Sudan, a anunţat vineri ministerul saudit de externe într-un comunicat, informează Reuters, potrivit agerpres

Iniţiativa comună vizează “reducerea nivelului de tensiune” în Sudan, se adaugă în comunicat.

Armata sudaneză, aflată în război cu paramilitarii pentru controlul puterii, a anunţat vineri că a trimis negociatori în Arabia Saudită pentru un armistiţiu, după trei săptămâni de lupte care au făcut sute de morţi şi care ameninţă cu foametea două milioane de persoane.

Citește și : Numărul migranţilor cărora li s-a ordonat să plece din UE a crescut cu 23% în 2022

În timp ce atacurile aeriene şi exploziile au continuat să zguduie diverse cartiere din capitala Khartoum în timpul zilei, armata generalului Abdel Fattah al-Burhane a anunţat vineri seara că a trimis negociatori în Arabia Saudită, după 21 de zile de lupte soldate cu 700 de morţi, 5.000 de răniţi, 335.000 de strămutaţi şi 115.000 de refugiaţi.


“Aceşti emisari se vor întâlni la Jeddah pentru a discuta detaliile armistiţiului” reînnoit de mai multe ori dar niciodată respectat, potrivit armatei sudaneze. Cealaltă tabără, a Forţelor de Sprijin Rapid (RSF) ale generalului Mohamed Hamdane Daglo, nu a comentat imediat.

De câteva zile, emisarul ONU în Sudan, Volker Perthes, explică că cei doi beligeranţi s-au declarat “gata să înceapă discuţii tehnice” referitoare doar la modalităţile de încetare a focului, citând Arabia Saudită ca posibil loc de întâlnire. Revenirea la negocierile politice cu privire la viitorul unei ţări care a ieşit în 2019 dintr-o perioadă de 30 de ani de dictatură militaro-islamică pentru a reveni sub controlul armatei odată cu puciul militar din 2021 va fi posibilă doar după un armistiţiu real, a subliniat Volker Perthes.

Dincolo de victimele directe, acest nou război creşte numărul persoanelor care suferă de foame, un flagel care a afectat deja unul din trei sudanezi. Potrivit ONU, dacă va continua conflictul, între 2 şi 2,5 milioane de persoane ar putea suferi de malnutriţie acută în următoarele şase luni.

În faţa “catastrofei” denunţate de organizaţiile umanitare, comunitatea internaţională încearcă să se organizeze. Consiliul Drepturile Omului al ONU va organiza o sesiune specială pe 11 mai, la aproape o lună de la izbucnirea ostilităţilor.

Duminică, miniştrii ţărilor membre ale Ligii Arabe vor examina “dosarul sudanez” asupra căruia sunt profund divizaţi, după mai multe discuţii între liderii Uniunii Africane (UA) şi IGAD, organizaţia regională a Africii de Est.

Citește și :  Papa Francisc cere mai mult ajutor pentru victimele abuzurilor sexuale comise de clerici

Serviciile de informaţii americane estimează că este de aşteptat un conflict prelungit în Sudan, o ţară cu o populaţie de 45 de milioane de locuitori, deoarece “ambele părţi cred că pot câştiga militar şi au puţine motive să vină la masa negocierilor” pentru a discuta despre viitorul lor politic.

ONU avertizează că 860.000 de persoane, sudanezi, dar şi mulţi din Sudanul de Sud, care se întorc în ţară, ar putea trece graniţele în următoarele luni şi, în acest context, solicită 402 milioane de euro pentru a ajuta Sudanul, una dintre cele mai sărace ţări din lume.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Ucraina, vizată de un număr record de drone ruseşti în luna mai

Rusia a vizat Ucraina cu un număr record de drone cu rază lungă de acţiune în luna mai, potrivit unei analize AFP în baza...

Excelența în afaceri, celebrată la Gala Businessului Moldovenesc 2026

Peste 300 de participanți s-au reunit în seara zilei de astăzi la Gala Businessului Moldovenesc 2026 - unul dintre cele mai importante evenimente dedicate...

Putin vrea să pună capăt războiului anul acesta, dar numai dacă îl va câștiga el

"Bloomberg" dezvăluie că Kremlinul caută un acord înainte de decembrie, deși nervozitatea crește în rândul elitei ruse, pe măsură ce negocierile sunt tot mai...

Pasivitatea europeană în fața extremei drepte israeliene (editorial)

Publicarea imaginilor umilitoare cu activiști pro-palestinieni de către ministrul israelian al securității naționale, Itamar Ben-Gvir, a stârnit indignare în multe capitale europene. Această reacție...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.