StiripesurseDiasporaDiscuţiile de la Geneva privind Constituţia Siriei s-au încheiat fără rezultate

Discuţiile de la Geneva privind Constituţia Siriei s-au încheiat fără rezultate

Publicat:

Discuţiile de la Geneva cu privire la Constituţia Siriei s-au încheiat sâmbătă fără rezultate concrete, dar mediatorul ONU Geir Pedersen a dat asigurări că participanţii au găsit “puncte comune” şi că sunt dornici să se întâlnească din nou, informează AFP, scrie agerpres.

Trimisul special al ONU Geir Pedersen a recunoscut că, după aproape zece ani de conflict, “încă există în mod evident dezacorduri puternice”.

Citește și : Proteste în mai multe oraşe ale Europei împotriva ‘tiraniei medicale’

Pedersen s-a declarat “extrem de fericit să îi audă pe cei doi copreşedinţi’ ai discuţiilor, reprezentantul guvernului de la Damasc şi cel al opoziţiei, “afirmând foarte clar că au găsit numeroase puncte în comun”.

Cu toate acestea, participanţii la discuţiile de la Geneva s-au despărţit fără un acord asupra conţinutului sau a datei următoarelor discuţii.


Negocierile s-au întrerupt la scurt timp după ce au început luni, după ce patru delegaţi au fost testaţi pozitiv pentru COVID-19 la sosirea în Elveţia. Ele au fost reluate joi într-un format restrâns, format din 45 de persoane, alese în părţi egale de guvernul de la Damasc, de opoziţie şi Pedersen, şi care au inclus, de asemenea, reprezentanţi ai societăţii civile.

Citește și : Garda de Coastă italiană a evacuat 49 de persoane de pe nava de salvare închiriată de Banksy, care lansase un apel la ajutor

Comitetul constituţional sirian, responsabil cu modificarea Constituţiei din 2012 în vederea următoarelor alegeri, a fost inaugurat pe 30 octombrie la sediul ONU din Geneva, în prezenţa a 150 de persoane. Comitetul restrâns a fost însărcinat ulterior să discute, în detaliu, conţinutul Constituţiei.

ONU speră că acest proces va deschide calea către o soluţionare politică a conflictului care a provocat peste 380.000 de morţi de la izbucnirea sa, în 2011.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.