StiripesurseDiasporaDispută germano-austriacă pe tema unei politici comune a Europei privind refugiaţii

Dispută germano-austriacă pe tema unei politici comune a Europei privind refugiaţii

Publicat:

Ministrul de externe german Heiko Maas a făcut apel la formarea unei “coaliţii a celor cu voinţă” pentru a distribui în întreaga Europă migranţii salvaţi din Marea Mediterană – iniţiativă dezavuată imediat şi fără drept de apel de fostul cancelar austriac Sebastian Kurz, transmite sâmbătă dpa, potrivit agerpres.

Kurz, al cărui Partid al Poporului, conservator, este creditat cu prima şansă la câştigarea alegerilor legislative din Austria din septembrie, a declarat că politica comună a Europei privind refugiaţii s-a dovedit un eşec şi a spus că toţi migranţii salvaţi din Marea Mediterană ar trebui trimişi înapoi în ţările de origine.

Citește și : Cel puţin 26 de morţi şi 56 de răniţi în asediul unui hotel din oraşul somalez Kismayo

“Distribuirea migranţilor în Europa a dat greş. Discutăm din nou idei din 2015 care şi-au dovedit de mult inutilitatea”, a insistat sâmbătă Kurz.

Într-un interviu difuzat sâmbătă dimineaţa de grupul media german RND, Maas făcuse apel la formarea unei noi alianţe şi spusese că ţările dornice să preia refugiaţi trebuie să treacă de la vorbe la fapte după o serie de confruntări în ultimele săptămâni între navele de salvare şi autorităţile italiene în porturi de la Marea Mediterană.


Citește și : Afganistan: Atac al talibanilor asupra unui hotel din Qala-e-Naw

Maas a insistat că Germania este pregătită să aducă o contribuţie substanţială şi să garanteze preluarea cu regularitate a unui anumit număr de migranţi salvaţi de pe mare. Toate ţările UE vor fi invitate să participe voluntar la acest plan, a adăugat el.

Kurz a avut însă o opinie contrară, făcând apel la liderii UE să nu-i mai încurajeze pe migranţi să-şi pună vieţile în pericol, obligându-i să revină în ţările de origine.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.